"Las Fierbinţi" revine la Pro TV, cu sezonul şapte

Ultima actualizare:

    Bobiță din "Las Fierbinţi", jucat de Mihai BoboneteFoto: Pro TV
Bobiță din "Las Fierbinţi", jucat de Mihai BoboneteFoto: Pro TV

Serialul "Las Fierbinţi" revine la Pro TV. Începând cu 11 martie, de la ora 21.30, gaşca din Fierbinţi aşteaptă telespectatorii cu cele mai tari aventuri şi amuzante poveşti, în fiecare miercuri şi joi.

După șase sezoane de succes, Dragoș Buliga, regizorul serialului "Las Fierbinţi", promite telespectatorilor un sezon savuros în care personajele deja formate vor fi surprinse în situații cu totul și cu totul spectaculoase. 

„Cine s-ar fi gândit acum cinci ani când ne-am apucat de pregătirea «Las Fierbinți» că vom filma șapte sezoane? Și iată că suntem aici, suntem fericiți că putem realiza episoade din ce în ce mai bune. Sezonul cu numărul șapte nu vine cu ceva diferit față de ce înseamnă «Las Fierbinți», pentru că acolo nimic nu evoluează, lumea «Las Fierbinți» este sigilată complet în fața oricărui gen de progres, a oricărei interacțiuni cu exteriorul. Este o «rezervație naturală» cu aceleași personaje pe care lumea le îndrăgește și vrea să le vadă. În schimb, întâmplările prin care trec acestea sunt cu adevărat spectaculoase. Vă invit să vă bucurați de acest nou sezon la care s-a pus mult suflet de către toți cei implicați și vă promit că nu veți regret nicio secundă!”, a declarat Dragoș Buliga. 

Regizorului "Las Fierbinţi", Dragoş Buliga
Regizorului "Las Fierbinţi", Dragoş Buliga

"Las Fierbinţi", unul dintre cele mai îndrăgite seriale româneşti

"Las Fierbinți" a debutat în 2012, la Pro TV. Scris de Mimi Brănescu şi regizat de Dragoş Buliga, serialul îi are în distribuţie pe Mihai Bobonete (Bobiţă), Costi Diţă (Giani), Mihai Rait Dragomir (Dorel), Anca Dumitra (Gianina) şi Gheorghe Ifrim (Vasile).

"Las Fierbinţi": Giani, Gianina şi Dorel
"Las Fierbinţi": Giani, Gianina şi Dorel

Unul dintre cele mai apreciat seriale româneşti ale ultimilor 10 ani, "Las Fierbinţi" s-a aflat mereu pe prima poziţie în preferinţele telespectatorilor şi a înregistrat audienţe de milioane de români la nivel naţional: peste 2,3 milioane de spectatori au urmărit ultimul episod al sezonului şase. 

"Las Fierbinţi": Mimi Brănescu a vrut să renunţe după sezonul doi

Mimi Brănescu, scenaristul "Las Fierbinţi"
Mimi Brănescu, scenaristul "Las Fierbinţi"

Scenaristul serialului "Las Fierbinţi", Mimi Brănescu, a povestit că a vrut să plece de la cârma show-ului după al doilea sezon, pentru că era prea obosit. 

“Eu mi-am cam terminat bateriile de la sezonul 2. Acum mă surprind şi pe mine. Sunt mândru şi obosit în acelaşi timp că pot să merg mai departe.

Eu am zis după fiecare sezon, că nu mai pot, după fiecare sezon am vrut să mă internez. Mă dor toate, e inuman, e greu, nu am cum să scriu şi trec două-trei luni şi văd că pot să scriu. Acum ce să fac? Lor le place, adică nu lucrez la mişto, nu fac lucrurile mai diluate sau mai simple voit, sau «lasă, că merge». Nu, eu fac cât de bine pot, şi ei sunt multumiţi, că nu mi-ar mai cere mai departe, şi atunci ce să zic? Nu?”, a declarat Mimi Brănescu, în cadrul unui interviu pentru paginademedia.ro. 

Scenaristul "Las Fierbinţi" chiar a plecat din echipa serialului după sezonul şase, dar a luat decizia de a reveni pentru că a primit o ofertă de nerefuzat. 

„A fost acum, după sezonul 6, clar, că eu nu mai scriu, şi am crezut că ei caută pe altcineva. Ei au mai încercat şi înainte să caute pe altcineva să scrie. Dar probabil că nu au găsit dacă au venit la mine. Nu am mai vrut să scriu. Era clar. Până la urmă am primit o ofertă de nerefuzat”, a mai adăugat Mimi Brănescu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net