Laura Cosoi se iubește mult cu soțul ei, Cosmin Curticăpean! Cum se completează cei doi în creșterea celor patru fetițe pe care le au împreună: „Am ales bine! Nu pică din cer!”
Laura Cosoi e mamă de patru fete, cu vârste de la 7 ani (Rita), 5 (Vera), 3 (Lara) la 1 an (Aida). O deranjează sau nu că i se spune mamă eroină?







Cert este că are mereu un ajutor de bază în soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean și alături de familia ei care are acum 6 membri călătoresc cu stil și îndemânare în toate colțurile îndepărtate ale lumii.
“Nu e greu, e mai mult frumos!”, spune Laura Cosoi atunci când e întrebată cât de greu îi este să plece în vacanță în formula de 4 copii și doi adulți.
Pentru vedetă e o plăcere să se organizeze din timp și să petreacă zile minunate, departe de casă, împreună cu familia ei extinsă. Nu îi place să i se spună că este că o mamă eroină și este recunoscătoare pentru faptul că are un soț înțelegător care o ajută mereu cu cele patru fetițe ale lor și pe care se poate baza la nevoie.
“Nu mă văd ca o mamă eroină. Dacă ar știi oamenii că și în mine sunt atâtea lupte pe care le duc și atâtea semne de întrebare și zile în care sunt copleșită și plâng…Simt câteodată că mi se întinde creierul și sunt ca un elastic…”, a mai adăugat Laura Cosoi.
“Cele mai importante aspecte sunt legate de valorile pe care le insuflăm copiilor”
Rețeta succesului ca părinți care se iubesc și fac totul ca fetele lor să trăiască în armonie, ne-a fost dezvăluită pentru Click! de Laura Cosoi: iubirea stă la baza oricărui lucru în familia ei și în mod special între ea și soțul ei. Actrița și prezentatoarea TV are o relație de 13 ani de zile cu soțul ei, Cosmin Curticăpean, alături de care trăiește într-o armonie deplină și încearcă să găsească zilnic echilibrul perfect.
“Am ales bine! Nu pică din cer! Iubirea este liantul care te leagă și din iubire faci cele mai multe lucruri pentru familie. Cele mai importante aspecte sunt legate de valorile pe care le insuflăm copiilor și care sunt comune, credința în Dumnezeu, masa în familie, conexiunea cu natura, să petrecem cât mai mult timp liberi, în natură, fără jucării, comunicarea și joaca între fetițe. Le lăsăm să se joace destul de mult. Le lăsăm cu telefoanele când plecăm în vacanță, în avion, de câteva ori pe an”, mai spune Laura Cosoi.
Laura Cosoi, o mămică experimentată
Laura Cosoi este o mamă răbdătoare și urmează parcursul firesc al vieții. Se teme și ea de adictiile pe care le pot căpăta copiii, are un grup de mame pe rețelele de socializare cu care discută tot felul de teme și probleme și de aici a luat naștere și Asociația “Eu te-am făcut, eu te iubesc”, inspirată din nevoile mamelor de pe grupul ei de parenting a cărei pagină de Facebook a atins deja peste 250.000 de mame.
“Sunt adicții despre care povestesc mamele în grupul meu. Mamele se tem și de droguri dar se tem foarte mult și de gadgeturi, se tem foarte mult și de consumul de zahăr, ambalaje și multe alte adicții. Mie îmi este frică foarte tare ca greșelile pe care le fac în raport cu copiii mei să nu fie ireparabile. Aș vrea să nu fie ceva fundamental greșit, să fie greșeli mai mici care să nu afecteze copiii în dezvoltare”, ne-a mai povestit Laura Cosoi, o mămică experimentată.




































