Laura Nureldin va prezenta Observatorul din weekend, la Antena 1. A lucrat la 5 posturi de știri
Laura Nureldin se alătură echipei Observator de la Antena 1. Aceasta va prezenta Observatorul de la ora 13.00 și 16.00, în fiecare sâmbătă, și pe cel de la ora 13.00, în fiecare duminică.
"Lumea m-a întrebat «De ce te-ai întors? N-ai zis că nu mai vrei televiziune?» Nu m-am «întors». Întoarcerea înseamnă un drum înapoi, o cale deja bătătorită. Or, eu nu mă întorc. Merg înainte, pe un drum unde nu am mai fost. Timp de 16 ani, pentru mine, jurnalele au avut ritmul unor posturi de știri. Cinci posturi de știri, unul după altul, cu tot ce aduc ele. Întâmplări. Oameni. Învățăminte. Experiență. Experiențe. La un moment dat te oprești, te uiți în urmă ostenit ca un alergător de sprint și, când cineva te întreabă dacă nu ți-ai dori, totuși, să participi la un maraton, te așezi și te gândești. Și-ți spui că da, mai ai energie să alergi, dar că vrei s-o faci în alt ritm. În ritmul tău. Am spus tot timpul, chiar și după ce m-am retras (credeam, definitiv) din media, că munca în televiziune am iubit-o și o s-o iubesc mereu. Dar, pe atunci, simțeam că nu o mai pot face așa cum știu și că nu mai am pentru cine. Că oamenii au devenit prea înverșunați, prea grăbiți să taie fără să măsoare măcar o dată. Mi-ați dovedit, cu asupra de măsură, că pot și că am. Vă mulțumesc pentru asta! Vă aștept sâmbăta și duminica, la Observator de weekend (la 13.00 și la 16.00), să facem împreună știri. În ritmul nostru. De oameni", a declarat Laura Nureldin.
Laura este un jurnalist cu o experiență de aproape 18 ani în televiziune. A fost editor, realizator, moderator și prezentator de știri în cadrul Realitatea TV, N24, The Money Channel, TVR 1 și Antena 3. Laura este de asemenea și autor al seriilor fantasy Regii Timpului/Royals și Demoni/Demons, Revertis.
Citește și:
Andreea Berecleanu pleacă de la Antena 1, după 17 ani: «Nu voi accepta situații impuse»
Daniel Osmanovici pleacă de la Antena 1. Cine îi ia locul la Observatorul de weekend