Le iartă pe siliconatele scandalagioaice

Ultima actualizare:
Oana Zăvoranu risca puşcăria dacă nu o salva medicul
Oana Zăvoranu risca puşcăria dacă nu o salva medicul

Marek Vâlcu e pus pe fapte bune! Acum, în prag de Sărbători, medicul estetician e dispus să o ierte pe Simona Traşcă, după ce, în urmă cu două săptămâni, a scăpat-o de puşcărie pe Oana Zăvoranu.

Înţelegere pe cale amiabilă, asta încearcă cu disperare să obţină acum Simona Traşcă (34 de ani). Şi timp are, până pe 27 februarie, iar Marek Vâlcu e deschis la discuţii. “Trebuie să vedem condiţiile. Eu nu vreau să fac rău nimănui şi aş vrea ca şi alţii să nu-mi facă  mie rău. Însă, ca să te aperi, trebuie să iei o atitudine”, ne-a spus, ieri, Marek Vâlcu.

Asta după ce la termenul procesului de săptămâna trecută, avocatul Simonei Traşcă a anunţat că blonda vrea să se împace cu medicul estetician, care a dat-o în judecată în luna mai. El a acuzat-o pe “Pamela de România” de calomnie şi i-a cerut daune în valoare de 50.000 de euro.

Simona Traşcă şi-a făcut o operaţie la sâni şi alta la nas la dr. Marek Vâlcu
Simona Traşcă şi-a făcut o operaţie la sâni şi alta la nas la dr. Marek Vâlcu

Chirurgul pretinde că Simona a minţit atunci când a spus la un post de televiziune că a primit o chitanţă pentru doar 500 de euro, în locul sumei de 4.000 euro, cât ar fi fost două intervenţii estetice. Recent, Oana Zăvoranu a căzut şi ea „la pace” cu medicul, fiind obligată să-şi ceară scuze public şi să admită că a minţit când a zis că esteticianul i-a greşit operaţia.


    Simona Traşcă şi-a făcut o operaţie la sâni şi alta la nas la dr. Marek Vâlcu
Simona Traşcă şi-a făcut o operaţie la sâni şi alta la nas la dr. Marek Vâlcu


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner Gheorghe Turda
Laura Cosoi are mereu un ajutor de bază în soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean
Elena Gheorghe, foto Instagram jpg
banner MM Stoica Teodora png
image jpeg
Adela Popescu, foto Instagram  jpg
A venit ziua pentru Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf!
Banner Andreea Popescu
image
image