Lili Sandu vrea copil cu iubitul mai tânăr cu 12 ani decât ea

simeon stalpnicul png
Lili Sandu şi Silviu Tolu formează un cuplu de aproape doi anifoto: arhiva personală

Săgeata lui Cupidon a lovit-o bine pe Lili Sandu (37 de ani). Şatena este atât de îndrăgostită de modelul Silviu Tolu (12 ani) încât a început să viseze cu ochii deschişi la o familie şi un copil cu el. Încântată de perspectiva care i se arată, vedeta a vorbit deschis despre relaţia pe care o are cu iubitul şi despre toate planurile cu bărbatul care o face fericită.

Mereu discretă în ceea ce priveşte viaţa personală, Lili Sandu şi-a deschis sufletul la emisiunea “Dincolo de aparenţe”, ce va fi difuzată, sâmbătă, la Antena Stars. Actriţa  a vorbit despre poveste de iubire pe care o trăieşte de mai bine de doi ani cu modelul, Silviu Tolu, mai tânăr cu 12 ani decât ea.  Şatena a mărturisit că nu şi-a planificat să ajungă în acest punct.

simeon stalpnicul png
Cei doi

"Nu a fost nimic programat. Am fost prieteni, ne-am dat seama că simţim ceva unul pentru celălalt şi a urmat un curs firesc. A existat chimie între noi! Noi nu am simţit diferenţa de vârstă decât în momentul în care vorbea lumea despre asta. Chiar dacă par matură, eu sunt o femeie copilăroasă!”, a spus Lili Sandu.

Întrebată dacă se simte pregătită pentru a avea un copil, Lili a fost cât se poate de sinceră. "Îmi doresc o familie, îmi doresc un copil, însă ştiu că asta este o responsabilitate uriaşă. Nu sunt genul de femeie care ar face un copil doar pentru că trăim într-o societate în care dă bine să ai un copil. Sufleteşte vorbind sunt mult mai pregătită sufleteşte şi psihic decât aş fi fost acum câţiva ani, însă las asta în voia divinităţii, într-un fel, pentru că o să se întâmple, cu siguranţă! Simt asta!”, a completat vedeta. 

image png
sarah anamaria prodan jpg
giselle si tom brady
cub anamaria prodan png
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Amber Heard FOTO EPA-EFE
Prințul Harry și Meghan Markle png
FotoJet (1) jpg
Iarna Poiana Brasov vremea FOTO Shutterstock jpg
Nord Stream FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
claudia patrascanu copii png
Amber Heard FOTO EPA-EFE
FotoJet (1) jpg
6 divort angelina si jolie brad pitt 3 jpg jpeg
1 will smith jpg jpeg
sarah anamaria prodan jpg