Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu i-au vandalizat firma lui Nea Mărin

simeon stalpnicul png
Liviu Vârciu și Andrei ștefănescu sunt cei mai mari rivali ai restaurantului lui Nea Mărin

Cea de-a cincea ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” continuã cu rivalitatea dintre Nea Mãrin şi Liviu şi Andrei, iar certurile vor atinge cote maxime. Puşi pe şotii şi sãtui sã îndure vântul şi frigul de pe terasa lor, Liviu şi Andrei decid sã se instaleze într-un alt loc deţinut de Nea Mãrin, pe care acesta şi-l pregãtea pentru deschidere.

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și-au deschis împreună o altă afacere concurentă cu cea a lui Nea Mărin, iar de aici a ieșit un adevărat haos. Liviu și Andrei i-au vandalizat restaurantul lui Nea Mărin în cadrul emisiunii. 

„Este primul nostru bussines pe care l-am început şi l-am terminat destul de repede. N-avem cum sã stãm aici. Bate vântul foarte tare, trebuie sã ne mutãm înãuntru!”, a declarat Andrei, fãcând referire la terasa de pe care au încercat sã îi faca ei concurenţã lui Nea Mãrin. Cei doi au sunat administratorul localului, pe doamna Luminiţa şi au primit aprobarea sã se mute, însã n-au mai aşteptat ca aceasta sã-l anunţe şi pe Nea Mãrin. Ba mai mult, pentru cã acesta îşi pusese bannere la local, primul lucru pe care cei doi l-au fãcut a fost sã le vandalizeze, punându-şi la intrare propria reclamã – fotografii cu ei doi, în mãrime naturalã.

simeon stalpnicul png

„Cum sã nu mã enervez când eu muncesc aici, m-am cãţãrat peste tot cu fetele astea, sã vopsesc, sã fac curat, ca atunci când va fi vremea bunã sã mã duc acolo. Ei au venit şi s-au instalat. Cum sã nu mã enervez?”, va tuna Nea Mãrin atunci când va afla de isprava rivalilor lor. „Dacã se pun aşa cu mine, în jumãtate de orã le arunc tot ce e acolo!”, va mai comenta el.

simeon stalpnicul png
Ruxi si Cristi Mitrea Sunt celebru, scoate ma de aici foto Pro TV jpg
mihaela cernea cu sotul craioveanu costin  db 11 19 2007 2 01 35 PM JPG
cub ileana stana ionescu alexandru arsinel png
andreea marin si cove jpg
woman 4214744 1920 jpg
david si victoria beckham
cub anamaria prodan animat gif
Kristina Cepraga Dana Savuica E OK sa fii vedeta 2018 jpeg
Vladimir Putin, discurs în Piața Roșie din Moscova, 30 septembrie 2022 | Foto AFP
George Simion FOTO Inquam Photos/George Călin
image
image
image
image
cub ileana stana ionescu alexandru arsinel png
mihaela cernea cu sotul craioveanu costin  db 11 19 2007 2 01 35 PM JPG
david si victoria beckham
Amal și George Clooney (8) jpg
Stela Popescu &  Alexandru Arşinel
vlduta lupau si adi rus colaj