«Mai nou, mi se spune Tudor Linguriţă»

Ultima actualizare:

    Tudor, alături de soţia  sa, Anamaria, şi de  fetiţa lor de un an, Ilinca
Tudor, alături de soţia sa, Anamaria, şi de fetiţa lor de un an, Ilinca

De ani de zile, trupa Fly Project are mare succes în străinătate. Solicitaţi pentru concerte în afara ţării, Tudor Ionescu şi Dan Deneş sunt mereu cu geamantanele la uşă. Partenerele lor i-au înţeles şi i-au acceptat aşa, între timp le-au devenit soţii şi le-au dăruit copii. Chiar dacă li s-a mărit familia, ritmul vieţii celor doi artişti nu s-a mai domolit, ba chiar a devenit şi mai alert.

„Suntem plecaţi foarte mult timp, mai ales în timpul turneelor. Adică ajungem acasă 2-3 zile dintr-o săptămână, timp în care ne împărţim între familie şi studio. De când s-a născut fata (n.r. Tudor are o fetiţă de un an, pe nume Ilinca), am reuşit să îmi schimb programul, astfel încât să nu mai lucrăm noaptea în studio. Acum, munca începe la ora 10.00”, spune Tudor Ionescu. Cei doi artişti sunt solicitaţi mult în afara ţării, în special în Rusia. Au acest program de aproape 14 ani. Nu e uşor să fii mereu pe drumuri, însă Dan şi Tudor s-au obişnuit, le place. „Am căpătat experienţă în a ne pregăti bagajele rapid. Câteodată venim în ţară şi avem la dispoziţie doar câteva ore până la următorul zbor, doar cât să ne luăm alte haine curate”, spune Dan.

Sunt mereu cu geamantanele la uşă

„Valiza mea stă întotdeauna deschisă în dressing. Şi legat la ochi îmi fac şi îmi desfac bagajul, nu îmi ia mai mult de 3 minute. În plus, am două variante de bagaj: pentru concerte şi pentru vacanţă. Cel pentru vacanţă este şi mai simplu – nu iau nimic nefolositor”, completează Tudor. Viaţa pe drumuri e frumoasă, dar nu e neapărat uşoară. 

Când se întorc acasă din turnee, tot ce ar vrea cei doi artişti ar fi să doarmă. Acum, însă, sunt tătici, iar copiii au ritualul şi nevoile lor. „Răgazul meu de somn este noaptea şi nici acela nu are cum să fie complet în perioada asta. Soţia mea, Ana, se ocupă de casă şi de fetiţă. Ilinca e mult mai activă, am început să călcăm pe jucării prin casă şi petrecem cât de mult timp posibil împreună. Iar când Ana şi mama ei nu reuşesc să o prindă să îi dea de mâncare, intră în scenă personajul surpriză – eu. De aici mi se trage o nouă poreclă: Tudor Linguriţă”, râde artistul. Colegul lui, Dan, are şi el un „bebe” acasă.


    Dan şi soţia lui,  Raluca, au împreună  doi copii: pe Nicole (3 ani) şi pe  Andrei (5 luni)
Dan şi soţia lui, Raluca, au împreună doi copii: pe Nicole (3 ani) şi pe Andrei (5 luni)

Soţia lui, Raluca, a născut în februarie 2018 al doilea copil al lor, pe Andrei. Astfel, când vine de la cântări, Dan încearcă să recupereze timpul  cu familia. „Uneori reuşim, alteori nu, pentru că venim extrem de obosiţi şi timpul este scurt. Nu e uşor să ai copii, dar când primeşti din partea lor un simplu zâmbet sau «te iubesc», ţi se umple sufletul de bucurie, te încarci şi uiţi de toate greutăţile”, adaugă Dan Deneş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Locația, florile și logistica au fost cel mai greu de realizat la nuntă Andei Adam cu Joseph Adam
Ilinca Vandici DSC 6510 (1) jpg
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
oana roman mioara roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net