Mama lui Mihai Mitoșeru, dezvăluiri despre noră. «De când a murit tatăl ei, s-a schimbat foarte mult»

Ultima actualizare:

    Camelia Mitoșeru spune că o iubește pe Noemi ca fata ei și speră într-o împăcarefoto: arhiva personală
Camelia Mitoșeru spune că o iubește pe Noemi ca fata ei și speră într-o împăcarefoto: arhiva personală

Știrea că Mihai Mitoșeru divorțează a părut inițial o glumă. Însă vedeta tv a adus toate argumentele prin care demonstrează clar că situația prin care trece este cât se poate de reală. De această veste a fost afectată și mama lui Mihai, actrița de Revistă Camelia Mitoșeru, care își blamează nora.

Mihai Mitoșeru (44 de ani) și Noemi Dragomir (32 de ani) și-au dat întâlnire la notariat pentru a-și încheia în mod civilizat căsnicia. Ei au hotărât să divorțeze după 13 ani de relație, dintre care, patru de căsnicie. Culmea este că decizia a survenit la două luni după ce au avut o vacanță aniversară la Florența. Așadar, nimic nu prevestea divorțul, însă iată că situația era pe butuci de un an, iar cei doi au mascat foarte bine totul.

Mihai a anunțat divorțul pe Facebook, iar mama sa, Camelia, a fost întristată de acest eveniment și a blamat-o pe nora sa, care, conform celor spuse de Mihai, a plecat de acasă, la mama ei, în urmă cu trei luni. Iată ce spune mama lui Mihai Mitoșeru despra nora sa.

Camelia Mitoșeru: "Pentru Mihai e groaznic, o iubeşte  mult"

”Eu o iubesc pe Noemi, a fost fata mea. Nu ştiu ce se întâmplă. După 13 ani este foarte greu. Eu nu am făcut diferenţă între copii. Mă doare sufletul. Ea nu a plecat la alt bărbat şi nici el la altă femeie. Pur şi simplu, oamenii se despart şi nici ei nu ştiu de ce. Vine un moment şi se rupe ceva. El este mai mare decât ea şi îşi dorea un copil foarte mult, iar ea nu avea scopul acesta. Eu aştepam să rămână însărcinată şi ea şi-a pus silicoane. Cred că ea copilăreşte. De când a murit tatăl ei s-a schimbat foarte mult. Mie mi-a spus cândva că acesta a fost un semn să nu mai facă nuntă. Dacă pot să-i împac, mâine mă duc. Da, mi-au cerut sfaturi, le-am spus să aibă răbdare, că timpul le rezolvă, că poate este o rătăcire. Mihai a avut multe momente când a vrut să meargă să divorţeze şi i-am spus să aibă răbdare că poate se întoarce. Pentru Mihai e groaznic, o iubeşte foarte mult. Sunt convinsă că şi ea îl iubeşte. De trei luni, am avut speranţa că se împacă şi Mihai a zis că mai bine bag divorţ, ca nu cumva în vieţile noastre să apară cineva şi să ne facem de râs”, a spus Camelia Mitoşeru la Antena Stars.

Citește și:

Iat-o pe soția lui Mihai Mitoșeru fără sutien, cu sâni naturali! Silicoanele au adus divorțul

Șir de blesteme în dragoste pentru Mihai Mitoșeru. A încercat de trei ori să se însoare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net