Maria Andria e șocată: «Am tumoare la gât» Cine e solista care se luptă cu cancerul la doar 28 de ani

Ultima actualizare:

    Maria Andria trece prin clipe cumplite
Maria Andria trece prin clipe cumplite

Solista Maria Andria, născută în Grecia, se teme cumplit pentru viața ei, azi (4 mai) fiind programată la o operație complicată. Ea și-a spus necazul la televizor.

„Sunt bolnavă. Nu voiam să cred când mi s-a spus chestia asta, că am tumoare la gât. Chestia este că și mama mea are cancer. I-am zis mamei mele că dacă așa mi-a fost dat de la Dumnezeu, nu am ce să fac. Am făcut biopsia, am și infecție din cauza salivei care se duce în altă parte a gâtului și luni (4 mai) o să intru în operație. Mi-au spus și doctorii că acolo unde am eu tumoare, e periculos. Îmi este foarte frică. Operația o să țină 6 ore și nu o să pot să vorbesc și să mănânc aproape două săptămâni. O să beau doar cu paiul. Acum nu mai pot să ies pentru că sunt umflată și nu mai am nici voce”, a declarat cântăreața, cu lacrimi în ochi, la Antena Stars. Maria Andria a avut succes cu piesa “Love in Dubai” în 2016, care a strâns 20 de milioane de vizualizări, pe YouTube. 

Născută în dată de 9 iulie 1991, Maria este o tânăra artista originară din Grecia. Prima melodie din cariera ei a fost “Love în Dubai”, în anul 2016, prin intermediul Cat Music. Melodia a fost însoțită și de un videoclip filmat în Cipru și regizat de Evgenios Zosimov. După ce a lansat single-ul de debut și videoclipul „Love în Dubai”, single ce a generat peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube, Maria Andria a venit cu „Mamma Mia”, o piesă dance cu un vibe fresh, care la rândul ei are în acest moment peste 4,4 milioane de viziualizari. Pentru piesă “Goodbye”, grecoaică a colaborat cu Sprint Music.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
kate hudson oscar 2026 getty jpg
image png
image jpeg
image png
image
image