Maria Drăgomiroiu, despre sărbătorile din copilăria sa: «Am crescut într-o cameră unde stăteam toți cinci»

Ultima actualizare:
Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică folclorică
Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică folclorică

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte din ce în ce mai puternic în jur, iar uneori acesta poate aduce cu sine și nostalgia. Maria Dragomiroiu a vorbit despre modul în care arătau sărbătorile în copilăria sa, amintindu-și cu plăcere de clipele petrecute alături de cei dragi.

Invitată în cadrul unei emisiuni, Maria Dragomiroiu, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică folclorică, a vorbit despre felul în care resimțea ea magia sărbătorilor pe vremea când era doar un copil. Cântăreața a dezvăluit cum se pregătea în pragul Crăciunului, pentru așteptarea lui „Moș Gerilă”, așa cum îl numeau ea și frații ei pe cel ce aducea darurile în familia sa.

Cum arătau sărbătorile în copilăria Mariei Dragomiroiu

Artista de muzică populară și-a amintit și de un mic incident, în care fratele ei mai mare era să strice toată fantezia celor mici legată de Moș Crăciun, având în vedere că acesta se cam prinsese cum stau lucrurile, și că părinții lui sunt, de fapt, cei ce aduceau daruri. 

„Toți ne bucuram, dar fratele meu fiind mai mare, începuse să își dea seama cam ce se întâmpla cu Moș Gerilă. Și noi îi spuneam să nu mai spună așa, pentru că este așa ca în povești. Noi am crescut într-o cameră unde stăteam toți cinci. La fereastră, venea Moșul. Noi trebuia să știm câte o poezie, pentru că la miezul nopții, venea Moș Gerilă, bătea în geam, iar noi trebuia să spunem poezii și atunci ne aducea bradul.

Era simbolic, ni-l aducea în mână. Ne-am dat seama mai târziu, întotdeauna în brad existau bomboane. Astea erau globulețele, nu aveam globulețe pe atunci. La Crăciun se primesc numai covrigei și fructe”, a povestit Maria Dragomiroiu, în emisiunea „De-a viața ascunselea”.


    Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică folclorică Foto: Arhivă personală
Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică folclorică Foto: Arhivă personală

Secretul siluetei Mariei Dragomiroiu

În urmă cu puțin timp, Maria Dragomiroiu a dezvăluit secretul siluetei sale la 62 de ani. Interpreta susține că secretul ei nu sunt curele de slăbire, ci felul în care alege să mânânce. „Merg la copii să-mi dea ceva să mănânc. Că eu nu prea îmi fac ca să sar peste mese, să scap de cele două kilograme în plus. Nu ţin nicio cură, trebuie să fii ponderat. Să stai de vorbă cu mintea ta şi să spui că vrei să te simţi bine. Fiind la tine acasă poţi să mănânci aşa, să mai treci şi prin bucătărie din când în când. Aşa sunt convinsă că o să scap de cele două kilograme. Ieri am făcut şi exerciţiu fizic pentru că am dat zăpada”, explica Maria Dragomiroiu la Antena Stars.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
 "Când n-o să mai am emoții, o să mă las de televiziune", ne-a spus Dan Negru
BeFunky collage jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net