Marina Voica, la un pas de moarte de la naftalină. Şi-a povestit viaţa de roman într-o carte

Ultima actualizare:
Volumul se va vinde cu 60 de lei
Volumul se va vinde cu 60 de lei

Marina Voica (82 de ani) a trăit o viaţă de roman, poveştile sale fiind adunate de celebrul prezentator Octavian Ursulescu, în volumul ”Marina Voica, drum spre legendă”, a cărui lansare va avea loc pe 1 octombrie la Cercul Militar Bucureşti. Artista s-a întors în trecut şi a povestit despre neajunsurile copilăriei, despre familia din Rusia, dar şi despre marile iubiri.

Frumoasa solistă s-a născut în fosta URSS, în Ivanovo, într-o familie de intelectuali.

Marina şi Şurik, în anii copilăriei, când se ţineau numai de boacăne
Marina şi Şurik, în anii copilăriei, când se ţineau numai de boacăne

Îşi aminteşte, cu tristeţe, de anii în care a răbdat de foame, din cauza sărăciei: ”Tata a găsit la o moară un sac cu faină prost măcinată, plină de nisip, din care mama s-a grăbit să ne facă, bucuroasă, o plăcintă. Apoi era să izbucnească în plâns, văzând cum ne scârţăie nisipul între dinţi. Până la urmă a aruncat tot sacul şi a început să doneze sânge pentru front. Donatorii primeau în schimb mâncare: câteva feliuţe de salam, o bucată de pâine şi un pahar cu îngheţată, adică o nimica toată”.

Alături de cel de-al doilea soţ, Marcel, care a murit în 1981
Alături de cel de-al doilea soţ, Marcel, care a murit în 1981

Cu acest prilej, fanii ei vor afla că Marina a fost la un pas de moarte, când era de-o şchioapă: ”Eu şi Şurik, fratele meu, ne-am luat ceştile cu chefir, ne-am aşezat la masă cu nasul în cărţi şi, distraţi cum eram, am dat buzna în zahăr. Mama a fost prima care a observat, pentru că, intrând în sufragerie şi simţind mirosul puternic, ne-a surprins exact în momentul când puneam pofticioşi, naftalină în chefir! Disperată, a zis că dacă tot mor copiii, vrea să moară şi ea. Aşa că ne-a luat cănile şi a băut tot ce mai rămăsese în ele. Fireşte, tata a chemat urgent Salvarea, ne-a dus pe toţi trei la spital, unde ni s-a administrat o spălătură stomacală pe care n-am s-o uit toată viaţa”, spune ea.

În tinereţe, Marina Voica a fost una dintre cele mai frumoase soliste
În tinereţe, Marina Voica a fost una dintre cele mai frumoase soliste

Marina păstrează şi acum o relaţie apropiată cu fratele ei, Şurik, care o vizitează adesea  la Breaza, unde artista şi-a mutat reşedinţa. Celebra solistă a menţionat şi despre marile ei iubiri.

În tinereţe, Marina Voica a fost una dintre cele mai frumoase soliste
În tinereţe, Marina Voica a fost una dintre cele mai frumoase soliste

Prima oară s-a căsătorit la doar 17 ani, cu Marcel Voica, alături de care a venit în România. Înainte de a pleca din Rusia, ea şi-a rugat o mătuşă să îi cumpere câteva lucruri: ”M-am gândit că nu va fi o mare cheltuială din partea ei dacă ne va procura o veioză, o cârpă de praf, o tigaie, o cratiţă şi o oliţă de noapte”. 

Vedeta locuieşte la Breaza, de mai bine de zece ani
Vedeta locuieşte la Breaza, de mai bine de zece ani

La scurt timp, Marina avea să se îndrăgostească de medicul Viorel Teodorescu, astfel că a divorţat de Marcel şi s-a recăsătorit. Căsnicia a durat 19 ani, mai exact până în 1981, când Viorel a murit de o boală incurabilă, deşi a încercat să se trateze în Germania, unde ambii plecaseră definitiv.

La acea vreme, ea avea 43 de ani, iar el, 41. După decesul bărbatului iubit, cântăreaţa a revenit în România, însă a avut mult de tras, fiind persecutată de regimul comunist.

 Octavian Ursulescu lansează pe 1 octombrie cartea «Marina Voica, drum spre legendă»
Octavian Ursulescu lansează pe 1 octombrie cartea «Marina Voica, drum spre legendă»

A mai apărut pe micul ecran abia după Revoluţia din 1989. Marina Voica a mai bifat o poveste de dragoste şi cu solistul Laurenţiu Cazan. Pe atunci, acesta avea 24 ani, iar Marina, 47 ani. „Orice ar spune lumea, Laurenţiu m-a iubit. Altfel aş fi simţit şi nu m-aş fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul într-un fel special, în care muzica ne lega şi mai tare. Am cântat mult timp împreună”, declara cântăreaţa pentru Tango, în 2005. 

Marina se pregătește de un recital la show-ul «In memoriam Dan Spătaru»

Marina Voica nu a renunțat la cariera artistică. Pe 1 octombrie, interpreta va fi prezentă la lansarea cărții despre viața ei, ”Marina Voica, drum spre legendă” scrisă de Octavian Ursulescu şi apărută la Editura ProUniversitaria. 


    Volumul se va vinde cu 60 de lei
Volumul se va vinde cu 60 de lei

Evenimentul va avea loc la Cercul Militar din București, iar prețul cărții este de 60 de lei. Marina Voica figurează  însă și pe afișul spectacolului ”In memoriam Dan Spătaru”, programat pe 21 octombrie, de la orele 19.00, la Sala Palatului din București.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
monica tatoiu serghei mizil jpg
Banner lăutari
Banner Cornelia Patrichi
elvis presley foto guliver getty images
virgil the barber colaj instagram jpg
marilyn monroe jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net