Marina Voica: "Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva". Solista de 84 de ani s-a recuperat după operația la inimă

Ultima actualizare:

    Marina Voica, tonică și cu zâmbetul pe buze, în curtea casei de la Breazafoto: captură Antena Stars
Marina Voica, tonică și cu zâmbetul pe buze, în curtea casei de la Breazafoto: captură Antena Stars

La mijlocul lunii mai, Marina Voica trecea printr-o mare cumpănă, artista fiind operată pe cord deschis, la vârsta de 84 de ani. S-a recuperat uimitor, și-a recăpătat zâmbetul și se arată lumii la fel de tonică și de veselă, cum o știm.

Într-un interviu video, la ea acasă, pentru Antena Stars, Marina Voica a cântat, a dansat și le-a arătat telespectorilor superba ei grădină de la Breaza. Nici n-ai zice că, în urmă cu doar două luni, a trecut printr-o operație complicată, la inimă. Solista recunoaște însă că experiența a marcat-o și că a trecut prin momente grele. ”Am avut niște clipe care sunt imposibil de descris, mi-e imposibil să descriu, trebuie să treci prin așa ceva, n-aș dori nimănui. Dar dacă există posibilitatea de a trece prin așa ceva, ca să fi sănătoasă, cât de cât, merită”, a declarat Marina Voica potrivit Spynews.ro. Ea a spus și ce afecțiune a dus-o pe patul de spital, la bisturiu: stenoza mitrală. "Eu am avut amigdalită tot timpul. Această infecție, de obicei, lovește inima și rinichii", a mai spus solista.

Marina Voica, operată pe cord deschis, la o clinică din Brașov

În luna mai, Marina Voica a fost operată cu succes la o clinică privată din Braşov. Artista avea leziuni severe la două dintre valvele inimii, iar viaţa îi era pusă în pericol. Mai multe clinici din ţară s-au temut să facă o operaţie atât de dificilă, în cazul unei octogenare, dar specialiştii de la Braşov, ajutaţi de colegi de-ai lor din Bucureşti, s-au încumetat să facă procedura şi i-au salvat viaţa cântăreţei, scrie Adevarul.ro. „Este greu să vorbeşti despre o mare minune care s-a întâmplat aici: o operaţie pe inimă foarte grea, la o femeie de 84 de ani. Nu mă condamnaţi că vreau să trăiesc! Echipa spitalului şi doctorul Zoltan Galajda au făcut o operă de artă pe inima mea. N-am cuvinte, adevărată artă. S-au purtat excepţional, cu profesionalism şi răbdare. Eu am încercat să nu creez dificultăţi. A fost greu", a spus artista, pentru Adevarul.ro, la externarea din spital.

Ce este stenoza mitrală, boala de care suferă Marina Voica

Stenoza mitrala reprezinta leziunea valvei mitrale ce produce un obstacol la trecerea fluxului sanguin din atriul stang (AS) in ventriculul stang (VS) avand drept consecinta dilatarea atriului stang, hipertensiune pulmonara si insuficienta cardiaca dreapta, scrie romedic.ro. Stenoza mitrală afecteaza cel mai adesea femeile, care au uneori un facies caracteristic, descris sub numele de „facies mitral”. „Faciesul mitral” constă în aspectul vinețiu al pomeților, buzelor și vârful nasului.

Citește și:

Marina Voica, operată pe cord, la o clinică privată din Braşov. Cum se simte acum artista în vârsta de 84 de ani

Marina Voica: «La 83 de ani, sunt singură în izolare, doar Gabriel Dorobanțu s-a oferit să mă ajute»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net