Marius Manole, dezvăluiri inedite despre copilăria sa. Actorul a trăit vremuri grele și s-a confruntat cu numeroase lipsuri: „A trebuit să învăț de frică”

Marius Manole (46 de ani) a răsfoit prin amintiri și a făcut dezvăluiri inedite din copilărie. Actorul a trăit vremuri grele și a fost un copil sărac, însă se bucură că a crescut într-o perioadă în care lumea era simplă și nu existau atâtea tentații periculoase ca în zilele noastre.

Marius Manole
Marius Manole

Marius Manole a avut o copilărie grea, plină de lipsuri și episoade severe. Actorul și-a amintit de momentul în care a fost „urecheat” de tatăl său, dar și de vremurile în care făcea pozne la școală și învăța pe brânci. Cu toate acestea, el este fericit, căci în acea perioada, copiii nu obișnuiau să petreacă prea mult timp în fața televizorului și nici nu existau tentații precum drogurile sau alte vicii periculoase.

„În copilărie m-am certat cu copiii de la bloc și am vrut să mă împac cu ei. Neștiind cum să mă împac cu ei i-am chemat la o zi de naștere. Dar era a treia zi după ziua mea. Dar părinții mei s-au întâlnit cu alți părinți și toți erau insinuanți și le spuneau: 'Ne vedem peste două zile'. Și mama tot venea și îmi spunea.

Și peste două zile au început să apară copiii cu cadouri la noi la ușă. Și mama nu știa nimic. Tata m-a luat deoparte și m-a 'urechit' bine. Sigur că s-a dus și a luat niște suc și prăjituri și am stat să petrecem de ziua mea. Am luat și bătaie că așa era pe timpul acela… Dar am reușit să mă împac cu toți copiii”, a declarat Marius Manole pentru Viva.

„Mă bucur foarte tare că pe timpul meu nu erau droguri”

„Noi am avut o copilărie cu lipsuri, dar era o bucurie imensă când vedeau o banană sau o portocală. Ce mult am știut noi să ne bucurăm de niște lucruri mici. Pentru unii nu înseamnă nimic să-și cumpere acum banane. Ba chiar își iau alte fructe exotice. Eu mă bucur foarte tare că am copilărit atunci, că am avut simplitatea aceea, fără telefon.

Mă bucur foarte tare că pe timpul meu nu erau droguri, lucrurile erau mai simple și mai curate și mai cinstite. Mă bucur că nu aveam 15 mii de ore de televizor, mă bucur că era mai impotant să citești, că școala era școală, că îmi era frică la școală. A trebuit să învăț de frică, dacă nu eram conștient că trebuie să învăț”, a mai spus actorul.

Îndrăgitul actor a vorbit și despre perioada comunistă. Chiar dacă generația sa a avut parte de multe lipsuri, el a privit mereu partea plină a paharului și a încercat să păstreze doar amintirile frumoase din acea vreme.

„Nu. Nu regret perioada comunistă, din contră, dar sunt lucruri care nouă ne-au folosit: dar așa a fost copilăria noastră, a lor este alta. Ei o să fie altfel de oameni…”, a adăugat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Negru, foto Instagram jpg
acoustic 1851248 1280 jpg
Celia, Inna, foto captura video TikTok  jpg
ada gales a fost diagnosticata cu cancer foto facebook png
Felix Baumgartner FOTO Profimedia
Madonna, foto Instagram jpg
Ruxandra Iliescu, foto Instagram jpg
Justin Timberlake, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net