Marius Țeicu revine pe scenă, la 8 ani de la decesul fiicei. Legătura de suflet cu Angela Similea, solista piesei „Nu-mi lua iubirea, dacă pleci!” Ce surpriză pregătesc împreună?
Angela Similea, „Regina muzicii ușoare românești”, a colaborat, de-a lungul timpului, cu toți marii compozitori români. Însă, dintre toate piesele, încredințate de Marius Țeicu, cea mai frumoasă este, de departe, „Nu-mi lua iubirea, dacă pleci”, un succes de neegalat, în „Epoca de Aur”. În curând, cei doi artiști se vor reîntâlni, în lumina reflectoarelor, în cadrul unui eveniment important, de suflet. Exclusiv pentru Click!, prezentatorul Octavian Ursulescu face dezvăluiri despre surpriza pregătită admiratorilor.







Marius Țeicu a șlefuit vocea Angelei Similea: „Mi-a fost elevă”
Marius Țeicu (80 de ani) și Angela Similea (79 de ani) au bifat o colaborare de succes, pe plan muzical, lansând, în anii comunismului, numeroase șlagăre, precum „Iubește-mă mereu”, „Ce-ar fi să fiu”, „Trăiesc”, piese de dragoste care au ajuns la inimile românilor. Într-un interviu pentru Dan Negru, compozitorul Marius Țeicu dezvăluia că Angela Similea i-a fost, mai întâi, elevă:
„La Şcoala Populară de Arte, unde am ajuns după terminarea facultăţii, în '68, am fost numit profesor corepetitor la clasa de canto a reputatei profesoare Florica Orăscu. Acolo am avut elevi aşa - Angela Similea, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu”.
Lansarea cărții biografice dedicate lui Marius Țeicu
Cei doi artiști, nume de referință în muzica ușoară românească, au atâtea amintiri frumoase, încât era și păcat să nu fie adunate în paginile unei cărți. Volumul, scris de Oana Georgescu și intitulat „Marius Țeicu, un artist între „Oameni”, va apărea, în curând, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. Vestea bună ne-a fost oferită de prezentatorul Octavian Ursulescu, care i-a însoțit adesea, în turnee, prin întreaga lume:
„Abia aștept s-o revăd pe Angela Similea, peste puțin timp, la lansarea cărții biografice dedicate lui Marius Țeicu, în paginile căreia este prezentă cu episoade unice ale carierei sale exemplare”.
Cu acest prilej, Marius Țeicu revine în lumina reflectoarelor, la 8 ani de la decesul fiicei sale, Patricia, care suferise o formă rară de leucemie.
Octavian Ursulescu sare în apărarea Angelei Similea: „Cât de răi pot fi unii oameni!”
De altfel, Octavian Ursulescu a și sărit în apărarea Angelei Similea, după ce cârcotașii au numit-o „prea îmbătrânită”, la vârsta de 79 de ani, în urma apariției sale, la funeraliile compozitorului Horia Moculescu:
„Cât de răi pot fi unii oameni! Oare cel care a exclamat privind-o pe Angela că a „îmbătrânit” va fi fiind oare vreun nemuritor? Toți suntem tributari scurgerii neiertătoare a timpului, iar artiștii, firește, sunt mereu sub lupa publicului, un public însă, în cea mai mare parte, generos, înțelegător, privindu-i cu dragoste și cu duioșie pe cei care ne-au adus lumină și bucurie în suflete de-a lungul anilor, dintre care unii au fost de-a dreptul cenușii.
„La înmormântarea lui Horia Moculescu, Angela Similea a venit transfigurată de durere”
Angela a făcut un gest superb, onorând despărțirea de unul din corifeii muzicii ușoare românești, Horia Moculescu, chiar dacă nu a colaborat mult cu acesta. A venit transfigurată de durere, naturală, nefardată, iar cel cu exclamația aceea oribilă, lipsită de respect, ar trebui să știe că între un concert sau filmare și o înmormântare este o diferență ca de la cel la pământ”.
„Artiștii mari nu îmbătrânesc și nu mor niciodată”
Octavian Ursulescu a dorit să mai precizeze, referitor la marii artiști ai „Generației de Aur”, care au scris istorie în muzica românească:
„Știți cum replica Horia Moculescu acelora care-i spuneau: „Vai, maestre, ce ați mai îmbătrânit!”? Generos, muzicianul de clasă de care ne-am despărțit zilele trecute le dorea să ajungă la vârsta lui...
Am revăzut-o pe Angela Similea la lansări de discuri, la Teatrul Național sau la casa de cultură din Chiajna și pot să vă spun că este la fel de elegantă și de frumoasă cum o știm. Artiștii mari nu îmbătrânesc și nu mor niciodată!”.




































