Mesajul lui Dan Negru pentru noii prezentatori ai show-ului de Revelion, de la Antena 1 și PRO TV: „Ar trebui să prezinte până în 2048 și gata cu Negru!”
Dan Negru nu va prezenta nici anul acesta show-ul de Anul Nou, care i-a adus celebritatea. Cât de greu este însă de egalat performanța lui, de a fi lider de audiență, preț de 24 de ani la rând? Iată ce mesaj are vedeta tv, prin intermediul Click!, pentru gazdele programelor de Revelion, de la Antena 1 și PRO TV.
Cine prezintă show-urile de Revelion, de la Antena 1 și PRO TV?
Antena 1 și PRO TV se întrec în show-uri spectaculoase, de Revelion 2025, în lupta dură pentru audiențe. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi gazdele producției „Revelionul cel neBUN! Duelul Starurilor!”, de la Antena 1, post tv de unde Dan Negru a demisionat în urmă cu doi ani. În schimb, la PRO TV , Raluka și Pavel Bartoș vor fi la cârma emisiunii de divertisment „Protevelionul 2025”.
Dan Negru: „Le țin pumnii tuturor colegilor mei care fac Revelioane!”
Cât de greu este însă de egalat performanța lui Dan Negru, vedeta Kanal D, de a fi lider de audiență cu show-ul de Revelion, preț de 24 de ani la rând? Iată ce spune „Regele audiențelor”, dar și ce mesaj are, prin intermediul Click!, pentru actualii prezentatori:
„Le țin pumnii tuturor colegilor mei care fac Revelioane. Eu am avut norocul vârstei, eram un puști când am prezentat primul Revelion, la TVR. Ca să-mi egaleze anii de Revelioane nu e greu. E matematică: 2024 + 24 de revelioane ale mele, an după an, = 2048.
Un prezentator ar trebui să prezinte până în 2048 Revelioane, an după an, ca să fie lider de audiență, an după an, și gata cu Negru! Nu e greu, succes!”.
„Am fost mustrat că îmi fac antireclamă”
Când prezentam Revelioane, îi îndemnăm pe telespectatori să nu se uite la TV. Am fost și mustrat, din cauza asta, că-mi fac antireclamă. Am spus mereu că sunt atât de puține Revelioanele, care ne-au mai rămas, de petrecut cu cei apropiați, încât e păcat să le petreci în fața unui ecran cu niște străini. Am spus asta mereu în ultimii ani”.
„Noi facem un playback de showbiz”
Într-un recent interviu, pentru Click!, Dan Negru le explica fanilor săi, de ce nu realizează Revelion 2025:
„Artiștii de azi nu mai sunt liberi, ca să poată să apară la orice televiziune. N-aș putea să fac un Revelion la PRO TV cu artiștii semnați de Antena 1 și nici la Antena 1 cu cei semnați de Kanal D. 25 de ani am făcut Revelioane, într-o țară care are de totul 100 de ani.
Revelioanele televizate acum sunt un fel de ne distrăm în familie, cu artiștii semnați de televiziunea care organizează respectivul Revelion. Asta arată sărăcia showbizului românesc, în televiziune. Nicio televiziune americană nu și-ar permite să semneze vreo exclusivitate cu DiCaprio pentru că DiCaprio ar putea oricând să cumpere orice televiziune. Noi facem un playback de showbiz”.
Emoții mari pentru Ilona Brezoianu și Florin Ristei, la Antena 1
Ilona Brezoianu și Florin Ristei au avut mari emoții la filmările Revelionului de la Antena 1, care au avut loc la sfârșitul lunii noiembrie. Programul de divertisment „Revelionul cel neBUN! Duelul Starurilor” va fi difuzat pe 31 decembrie. Florin Ristei a vorbit despre colaborarea cu Ilona, pentru acest show:
„Să prezint Revelionul cu Ilona... nu știu exact ce înseamnă, dar știu sigur că o să mă distrez la fel ca în fiecare producție la care suntem amândoi și sincer să fiu am făcut-o mai mult pentru ea. Pentru că, într-o duminică, și-a pus în gând dorința de a fi un fel de reper feminin al Revelionului.
Dar, și-a dat seama că are nevoie și de un asistent și acolo am apărut eu. Sunt convins că o să fie o seară bună de tot și cred că telespectatorii vor fi surprinși de combinația asta și în ultima zi din an!”.
Ilona Brezoianu: „Să-i obișnuim pe oameni cu un alt tip de amfitrioni”
Iar actrița Ilona Brezoianu a menționat:
„Ideea de a prezenta Revelionul, pentru noi a pornit de la o glumă pe care am făcut-o împreună cu Florin, la Neața, și se pare că am dat idei. Totuși, mă bucur că am ajuns la formula asta, deși mă și sperie, recunosc, pentru că n-am prea avut asemenea responsabilitate până acum. Însă, noi avem experiență împreună, e o mare provocare și sper, ca prin energia noastră, să-i obișnuim pe oameni și cu un alt tip de amfitrioni.
Cred că amândoi ne dorim să ieșim puțin din standardele clasice ale prezentărilor. Știu deja o mare parte din invitați și vă asigur că o să fie o petrecere cum nu s-a mai văzut. E o variantă nouă cu totul și am încredere că vom da un aer fresh acestui eveniment”.