Mihai Găinușă, dezvăluiri inedite din culisele familiei. Cum și-a cunoscut, de fapt, soția și cum își educă cei doi copii: „N-am crezut că o să mă însor vreodată”

Mihai Găinușă (54 de ani) a făcut dezvăluiri inedite din culisele familiei. „Cârcotașul” a povestit cum și-a cunoscut soția în urmă cu 24 de ani, dar și cum își educă copiii, pe Andrei și Eva.

Mihai Găinușă
Mihai Găinușă

„Am cunoscut-o pe Ioana când aveam 30 de ani, eram vecini”

Mihai Găinușă și soția sa s-au cunoscut cu 24 de ani în urmă, în circumstanțe nebănuite. Cei doi erau pe cale să facă un accident, iar de atunci destinul le-a demonstrat că sunt făcuți să rămână împreună.

„N-am crezut niciodată că o să mă însor vreodată. Am cunoscut-o pe Ioana când aveam 30 de ani, eram vecini de bloc. Era să ne ciocnim cu mașinile și am ajuns să călătorim prin viață într-o singură mașină. Care s-a umplut încet cu copii și lucruri. Și din care ne mai dăm jos din când în când. Așa e viața. O călătorie”, a povestit Mihai Găinușă pentru Viva.

Cât despre defectele soției sale, Mihai Găinușă mărturisește că singurul este chiar el.

„Cel mai mare defect al Ioanei a fost plecat două luni în Asia”, a adăugat el.

Fostul prezentator TV spune că în ultimii ani a început să își ajute partenera de viață la treburile gospodărești, deși la început refuza să facă acest lucru.

„Măi, în ultimii ani chiar o ajut. Încerc să recuperez anii în care am evitat asta, dând vina pe profesie. Dar acum sunt prieten cu aspiratorul și mopul”, a mai spus fostul concurent de la Asia Express.

Ce spune despre educația copiilor

Mihai Găinușă și Ioana au împreună 2 copii, pe Andrei și Eva, iar atunci când vine vorba despre educația lor, cei doi știu exact ce reguli să pună în practică. Fostul prezentator de la „Cronica Cârcotașilor” a mărturisit că nu le impune lucruri celor doi, însă le explică în așa fel încât să îi determine să ia cele mai bune decizii pentru ei.

„Nu le impunem, le explicăm. Și le prezentăm ambele fețe ale faptelor. Vor să fumeze? N-au decât, dacă asta îi face fericiți în ochii anturajului. Cu riscuL bolilor pulmonare, al mirosului neplăcut al gurii sau al hainelor împuțite de fum. Vreți să vă aruncați banii pe rotocoale de fum? Sau vreți să strângeți pentru o călătorie, un gadget sau haine? Din fericire, amândoi sunt cu capul pe umeri”, a mai declarat fostul prezentator.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Iulia Vântur a cântat în deschiderea concertului lui Ricky Martin jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dani otil instagram jpg
banner colindatori png
angelyne profimedia2 jpg
monica birladeanu valeriu gheorghita instagram jpg
banner Mihai Traistariu
Banner Dana Roba
culita sterp gest emotionant captura video jpg
BeFunky collage (13) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net