Mirabela Dauer, audiată la DNA în dosarul locurilor de veci din Ghencea, în care e vizat generalul Zisu
Ancheta DNA care îl are în centru pe generalul în rezervă Cătălin Zisu capătă noi dimensiuni. Cântăreața Mirabela Dauer a fost audiată joi de procurori în legătură cu atribuirea unor locuri de veci în Cimitirul Militar Ghencea.

Potrivit anchetatorilor, Zisu, alături de alți angajați ai Ministerului Apărării, ar fi oferit ilegal, cu mult înainte de termen, locuri de veci pe o perioadă de 45 de ani. Printre cei care ar fi beneficiat de aceste concesiuni se numără și Mirabela Dauer.
Artista a explicat, într-o postare pe rețelele sociale, că a primit locul „ca un gest uman și profund, din partea unei persoane care a susținut mereu artiștii”.
Este pentru a doua oară când generalul Zisu este anchetat penal, după ce în februarie fusese pus sub control judiciar într-un alt dosar legat de extinderea cimitirului Ghencea.
Generalul în rezervă Cătălin Zisu este cercetat de DNA, alături de alți doi ofițeri superiori și doi subofițeri din MApN, într-un dosar privind atribuirea ilegală, „cu anticipație pentru 49 de ani”, a unor locuri de veci din Cimitirul Militar Ghencea.
Pe lângă Zisu, fost șef al Logisticii MApN, sunt anchetați generalul de brigadă în rezervă Alexandru Nedelcu, fostul comandant al Cimitirului Ghencea III, colonelul Ionuț-Leonard Ghiorghe, fost adjunct al lui Nedelcu, doi plutonieri adjutanți principali și un angajat civil din cadrul aceluiași cimitir.
„În luna aprilie 2024, suspectul gl. lt. Zisu Cătălin-Ștefăniță, în calitatea menționată anterior și în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-ar fi determinat pe suspectul gl.bg. Nedelcu Alexandru, în calitate de comandant al U.M. 02210 București (unitate care administra Cimitirul Militar Ghencea III), să aprobe în mod nelegal încheierea contractelor de concesiune a locurilor de înhumare cu anticipație pe o perioadă de 49 de ani pentru cinci (5) persoane, pentru care s-au și întocmit solicitări în acest sens, în trei situații inserându-se mențiuni false din care rezulta că persoanele respective au calitate de cadre militare/personal civil contractual în cadrul M.Ap.N”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.