Monica Tatoiu, înfuriată de Constantin Enceanu: «Nu are nicio problemă să încalce legea»
După ce zilele trecute, între Monica Tatoiu și Anamaria Prodan s-a iscat un scandal ca la ușa cortului, iată că noua "țintă" a femeii de afaceri este Constantin Enceanu, interpret de muzică populară. Motivul: faptul că acesta nu a respectat regulile Codului Rutier cu privire la staționarea vehiculelor.
Ironia sorții este că pe aceeași stradă s-a pornit și scandalul cu Anamaria Prodan, căci impresara și-a deschis o clinică de înfrumusețare chiar în vecinătatea imobilului ce-i aparține femeii de afaceri.
De data aceasta, cel care a devenit "victima" vorbelor Monicăi Tatoiu este Constantin Enceanu. Deranjată că acesta a parcat în fața casei sale și că a pus în dificultate circulația pietonilor, femeia și-a spus of-ul pe rețelele sociale, unde nu a ezitat să și publice câteva imagini pentru a susține cele scrise.
"Domnul acesta, care printre alte cântă, dar nu cunoaște bine articolul 143 din Codul Rutier, nu are nicio problemă să încalce legea. Pe o stradă mai îngustă de șase metri nu ai voie să oprești. Nu ai voie să parchezi pe trotuar dacă nu lași un metru pentru deplasarea pietonilor. Nu ai voie să obstrucționezi ieșiririle din garaj. Nu ai voie să intri pe o stradă cu indicatorul "interzis cu excepția riveranilor". Cuvantul NU pentru «vedete» în România e facultativ. Păcat", a scris Monica Tatoiu pe Facebook.
Interpretul de muzică populară a declarat că nu vrea să intre în nicio polemică și că a lăsat mașina doar două minute în acel loc, timp în care și-a lăsat soția la clinica de înfrumusețare de lângă casa Monicăi Tatoiu, cea la care este parteneră Anamaria Prodan, au anunțat cei de la Antena Stars.