Motivul incredibil pentru care Florin Zamfirescu amână nunta cu iubita doctoriță
Florin Zamfirescu nu are de gând să-și mai refacă viața cu acte, după despărțirea de actrița Cătălina Mustață dar, cu toate acestea, trăiește o poveste frumoasă alături de Daciana, medic de profesie. Iată cum i-au prins Sărbătorile!
Florin Zamfirescu (69 de ani) și iubita lui, Daciana, s-au distrat în preajma Sărbătorilor la petrecerea dată de Iuliana Marciuc și Katia Cicală, la căminul de bătrâni ”Patru generații”, pe care cele două bune prietene îl dețin în Mogoșoaia. Actorul a fost mereu cu zâmbetul pe buze, semn că este fericit alături de iubita lui, cu care are o relație de aproape 6 ani. La petrecerea de la cămin au cântat Alesis, Diana și Adrian Enache, dar și Raoul.
”Nu ne-am oficializat relația, este doamna Daciana Toma. Ne simțim foarte bine, nu ne căsătorim, mi-e că se strică ceva dacă ne căsătorim. De lăsat averi nu avem, ea are casa ei, nu e nimeni în drum. Eu, ce am, las copiilor. Nu avem motiv să ne luăm, ne e bine așa! Revelionul îl facem acasă, cu prieteni de suflet, oameni în vârstă. Apoi revin la teatru cu primul spectacol pe 1 februarie, la Dalles”, a declarat Florin Zamfirescu pentru Click!. După trei căsnicii eşuate, îndrăgitul actor Florin Zamfirescu a cerut-o de soţie pe Daciana, medicul cu care se iubeşte de 6 ani, dar iată că nu se grăbește deloc să facă pasul cel mare. A divorțat de Cătălina Mustață în anul 2012, după 21 de ani de căsnicie.