Oana Roman, accident de coșmar în Egipt. “Am ajuns la doctor. M-au cusut!”

Ultima actualizare:

    Oana Roman, vacanță cu peripeții în Egiptfoto: arhivă personală
Oana Roman, vacanță cu peripeții în Egiptfoto: arhivă personală

Ultima zi de vacanța petrecută în Egipt s-a transformat într-un coșmar pentru Oana Roman! Vedeta a ajuns pe mâna doctorilor de la hotelul unde s-a cazat, după ce s-a accidentat, înțepându-se într-o piatră ascuțită.

Oana Roman a suferit o mică intervenție la călcâi, iar medicii i-au cusut rana. “Am intrat în apă, unde am călcat într-o piatră foarte ascuțită și mi-am făcut o mare gaură în călcâi, atât de mare, încât a trebuit să mă duc la doctor, aici la hotel, să mă coasă. Ca să mă coasă acolo a trebuit să-mi facă o anestezie locală. Nu vă puteți imagina în ce hal m-a durut. Am un mare bandaj, un bandaj comunist și acum trebuie să mă duc să-mi iau pastile”, a povestit Oana Roman într-un Instastory.


    Așa arată piciorul Oanei după intervenția medicilor
Așa arată piciorul Oanei după intervenția medicilor

Luni e ziua Mioarei Roman

Oana Roman se întoarce în țară în cursul zilei de luni (19 aprilie), deși ar fi vrut să mai stea o săptămână. Mâine este și ziua mamei sale, Mioara Roman, care împlinește 81 de ani, și Oana va merge la ea în vizită la centrul de recuperare de lux unde este internată. ”Mâine e ziua mamei mele, merg la ea în vizită. Peste o săptămână o aduc acasă”, a mai spus Oana. Este pentru a doua oară când Oana pleacă în vacanță în Egipt. De această dată a fost însoțită de fiica ei, Isabela, și de Vica Blochina.

Citește și:

Oana Roman, aniversare în Egipt, cu Vica Blochina şi cu copiii!

Oana Roman: ”Lumea mă acuză că am internat-o pe mama la azil". În ce complex de lux se recuperează Mioara Roman

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
florin piersic  jpg
2 familia lui jon bon jovi jpg jpeg
elizabeth hurley costum baie instagram jpg
banner anamaria prodan png
gabriela szabo facebook (2) jpg
banner minodora ornela png
daniela gyorfi instagram jpg
florin piersic facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net