Oana Roman e pusă pe fapte mari! S-a înscris la pilates

Ultima actualizare:

    Am trăit s-o vedem și pe asta!
Am trăit s-o vedem și pe asta!

Oana Roman (41 de ani) este pusă pe fapte mari! Fiica fostului premier, Petre Roman (72 de ani), și-a propus să își organizeze timpul în așa fel încât să ajungă de două-trei ori pe săptămână la sala de sport.

Ea speră ca în câteva luni să scape de surplusul de kilograme și să aibă un trup bine definit. Zilele trecute, vedeta le-a arătat fanilor, de pe pagina sa de Instagram, că adoră orele de pilates care o ajută să aibă o poziție perfectă a corpului. “Îmi place mult să fac pilates!”, a scris Oana în dreptul fotografiei.

Fanii au felicitat-o imediat pentru efortul depus și pentru ambiția pe care o are: “Mă bucur pentru ambiția ta! Doamne Ajută!”, “Bravo, Oana, te admir de mulți ani! Pentru ceea ce ești, pentru că ești deșteaptă și pentru că ești naturală”. Efortul Oanei Roman de a slăbi nu e de ieri, de astăzi. În urmă cu un an, diva ne mărturisea că este la dietă și că își dorește să arate și să se simtă bine în pielea ei. “Am mai slăbit, nu pot să îți zic câte kilograme, dar se vede. Este un proces lent, însă constant. Este vorba de timp aici”, ne-a spus Oana. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Răzvan Fodor jpg
rares cojoc captura video jpg
cristina amam copilului lui mandachi jpg
Puya vrea să-și deschidă cramă foto: Antena 1
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
image
image