Oana Zăvoranu, ipostază demențială! S-a pozat aproape goală, la solar

Ultima actualizare:
Oana Zăvoranu (42 de ani), în costum de baie la solar
Oana Zăvoranu (42 de ani), în costum de baie la solar

De când a moștenit averea uriașă a mamei ei, Oana Zăvoranu a început să se răsfețe în lux. Vedeta cheltuie banii la clinicile de înfrumusețare, unde merge constant pentru a-și perfecționa aspectul fizic. Iar pentru că își dorește să aibă o culoare cât mai închisă a pielii, bruneta merge în mod regulat la solar.

Oanei îi place să împărtășească totul cu prietenii ei virtuali, așa că și-a făcut o fotografie incendiară, pe care a publicat-o, apoi, pe profilul personal de pe o rețea socială. În imagine se poate observa că vedeta a început să arate din ce în ce mai bine.


    Oana Zăvoranu (42 de ani), în costum de baie la solarfoto: Arhiva Personală
Oana Zăvoranu (42 de ani), în costum de baie la solarfoto: Arhiva Personală

„Când mai mă pot ocupa și de mine (că zici că sunt veșnic fugărită), în afara celor 5739 de lucruri care mă presează și a celor 9547 de persoane care mă sună, dacă pot să îi ajut să rezolve ceva (că, de obicei, îmi vin pe la ușă, că de săptămâna viitoare pun paznici 24/24), că în țara asta numai frica mai poate speria «hormonii nărăvași» ai celor care, având funcții, cred că sunt și «stăpânii Universului»... (bine, românii sunt prin definiție cei mai mari fani ai MILOAGEI)... în fine, mai reușesc și eu să ajung la solar (unde mai dorm puțin, recunosc, că sunt moartă de somn și e și relax, pentru că îmi pun căștile)”, a scris Oana, în dreptul fotografiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Gheorghe Mărmureanu
colaj kim kardashian instagram png
banner ioana tufaru jpg
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
kate hudson oscar 2026 getty jpg
image
image