Paula Seling: „Ce e important pentru noi nu poate fi pus sub brad“
Pe 25 decembrie, chiar în ziua de Crăciun, când familiile se strâng la masă, iar copiii abia aşteaptă să desfacă darurile Moşului, în familia Paulei Seling şi a lui Radu Bucura e încă un motiv de sărbătoare: artista îşi serbează aniversarea, a 37-a, anul acesta.
Iar soţul ei ştie cum s-o surprindă mereu cu un cadou la care, probabil, nici Moşul nu s-ar gândi. Şi Paula e inspirată, când vine vorba de cadouri, iar anul acesta vrea să pună în ghetuţe pentru fanii ei câteva Poveşti de iarnă. Un album nou-nouţ, cu vibraţii aparte, care-ţi merge direct la suflet.
Al câtelea Crăciun îl petreceţi împreună?
Radu: Al zecelea.
Mai ţineţi minte cum a fost primul vostru Crăciun?
Paula: Da, am fost la părinţii mei, la Baia Mare, împreună cu părinţii lui şi cu familia fratelui lui. A fost minunat!
Mai e loc de idei de cadouri şi surprize noi între voi, după atâta timp?
Paula: Întotdeauna Radu reuşeşte să mă surprindă de ziua mea.
Radu: Sunt curios dacă îmi iese şi anul ăsta. (zâmbeşte)
Cum vor arăta Sărbătorile de anul acesta pentru voi? Mai ales că sunt primele în casă nouă…
Radu: Până de Crăciun, batem ţara în lung şi în lat, apoi ne retragem acasă, chiar de Ajun.
De obicei, preferaţi să petreceţi cu multă lume în jur sau vă rezervaţi o zi în care să fiţi doar voi doi?
Paula: Nu există o regulă, însă după perioada agitată de dinaintea Crăciunului preferăm să rămânem doar cu familiile noastre pentru câteva zile.
Care ar fi cadoul pe care aţi vrea, fiecare, să-l găsiţi anul acesta sub brad?
Paula: Cred că nu avem niciunul astfel de dorinţe, tot ce e mai important pentru noi nu poate fi pus sub brad.
Radu: În principiu, sperăm să fim sănătoşi şi să putem să le facem pe toate câte ne sunt date.