Păzea, revin sexy-Bebeluşele!

Ultima actualizare:

    Ioana  Petric
Ioana Petric

Ioana Petric, Cristina Ştefan şi Roxana Nicolae, mai exact cele trei Bebeluşe ale ”Cronicii Cârcotaşilor”, revin azi, de la orele 20.30, la Prima TV, odată cu debutul noului sezon al emisiunii.

Dar, înainte de a se întoarce la datorie, cele trei fete cucuiete şi frumuşele foc şi-au încărcat bateriile. Cristina şi-a dus fetiţa la mare:  „N-am exagerat cu drumurile, având în vedere că fiica mea este foarte mică. După câteva plimbări prin ţară, am ajuns pe Litoral, unde Delia a fost încântată să descopere marea, nisipul, soarele, copiii”.

Cristina  Ştefan
Cristina Ştefan

În schimb, Roxana Nicolae, membră în echipa de dansatori a Andrei, a fost într-un workshop în Polonia, Fair Play Dance Camp: „Împreună cu opt prieteni am petrecut zece zile uimitoare, am învăţat multe stiluri de dans şi am cunoscut coregrafi şi dansatori foarte buni. Programul a fost foarte încărcat, am avut cursuri de la ora 8 până la ora 22, dar aş mai fi rămas încă două luni”. Cât o priveşte pe Ioana Petric, ea a stat mai mult pe lângă casă: “O petrecere de pomină în Jupiter, o ieşire cu fetele în Parcul Naţional Comana şi un team-building la Fundăţica, unde mi-am luat doza de adrenalină pe o tiroliană de 200 de metri. Ah, şi o găleată cu apă şi gheaţă în cap, împreună cu colegul meu Adrian Dincă”.

Roxana  Nicolae
Roxana Nicolae


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner plimbareti jpg
image png
banner divorturi jpg
lana del rey copy jpg
Valentin Sanfira și Codruța Filip nu au putut fi contactați deocamdată pentru mai multe detalii
Victoraș Micula  FOTO Facebook Victor Micula jpg
image png
Dependențele lui Carmen Brumă
image
image