Pelinel, decolare cu peripeţii spre nunta de la Budapesta

Ultima actualizare:

    A făcut o criză de nervi la aeroport după ce a uitat actul ce-i permitea să-l scoată din ţară pe fiul eiFotografii: Mihai Ionescu
A făcut o criză de nervi la aeroport după ce a uitat actul ce-i permitea să-l scoată din ţară pe fiul eiFotografii: Mihai Ionescu

Emoţii, agitaţie, stres şi nervi înaintea marelui eveniment din viaţa Valentinei Pelinel – nunta cu Cristi Borcea, care are loc azi, la Budapesta. Vineri seara, blondina a ajuns la Aeroportul Otopeni cu un alai de oameni şi o tonă de bagaje. Plecarea a fost una cu peripeţii.

Valentina Pelinel (37 de ani) a avut vineri o zi extrem de încărcată. Însărcinată cu gemeni, în primul trimestru, proaspăta soţie a lui Cristi Borcea (48 de ani) a făcut un adevărat slalom prin Bucureşti. Încă de dimineaţă, şoferul familiei a condus-o în goană spre sala de fitness a antrenoarei Luminiţa Nicolescu, unde a poposit circa două ore. 

Documentul a fost recuperat
Documentul a fost recuperat

De acolo, s-a dus la un salon de înfrumuseţare, de unde a ieşit coafată, machiată, cu manichiura proaspăt făcută. La ieşire a aşteptat-o şoferul, care a demarat în trombă spre casa din Pipera. Nu a avut mult timp pentru odihnă, căci spre seară era programat zborul spre Budapesta. La ora 19.00, punctuală, Valentina Pelinel se prezenta la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. 

Şoferul le-a descărcat bagajele la aeroport
Şoferul le-a descărcat bagajele la aeroport

Nu singură, ci cu un alai întreg. Din maşină au coborât şoferul, un designer de modă, două bone, dintre care una filipineză, şi fiul ei, Milan (2 ani şi 3 luni). La aeroport s-au întâlnit cu cei doi fii ai lui Cristi Borcea, Patrick şi Mihai Angelo (din căsnicia cu Mihaela). 

Încărcaţi de bagaje, printre care rochia de mireasă într-o husă albă şi costumul de mire al lui Borcea într-o husă neagră, cu toţii s-au îndreptat spre Check In. Aici, surpriză: lipsea împuternicirea notarială pentru Milan, fiul minor al Valentinei Pelinel. 

Valentina nu lasă din mână costumul de ginerică al lui Borcea
Valentina nu lasă din mână costumul de ginerică al lui Borcea

Fotoreporterii Click! au surprins momentul în care blondina a clacat şi a făcut o criză de nervi, a dat câteva telefoane, a sunat şoferul să întoarcă şi să îi aducă actul uitat, se pare, în maşină. 

În tot acest timp, blondina nu a lăsat din mână costumul iubitului ei, cu rochia de mireasă luptându-se când prietenul designer, când una dintre bone. Şoferul a revenit cu hârtia după o jumătate de oră, iar atmosfera s-a mai liniştit, Pelinel a răsuflat uşurată. O angajată Tarom a venit personal să-i preia şi să-i conducă spre porţile de Security. Avionul a decolat cu bine la ora 20.55. 

Îmbrăcaţi în geci albe, fii cei mari ai lui Borcea au mare grijă de frăţiorul lor cel mic
Îmbrăcaţi în geci albe, fii cei mari ai lui Borcea au mare grijă de frăţiorul lor cel mic

Mire pentru a treia oară, Cristi Borcea se pare că şi-a aşteptat familia în Budapesta, el nefiind în ţară în această perioadă. 

Alţi 40 de invitaţi din România s-au îndreptat ieri şi azi spre capitala Ungariei pentru marele eveniment, ei fiind cazaţi la un hotel de cinci stele, evident, pe cheltuiala fostului acţionar de la Dinamo. 

Bonele o urmau peste tot pe Valentina
Bonele o urmau peste tot pe Valentina

Petrecerea va avea loc la „Gundel”, un restaurant de lux, cu istorie în Budapesta, acolo unde au făcut nunta şi Marius Vizer şi Irina Nicolae, naşii lui Cristi Borcea şi ai Valentinei Pelinel. 

Rochia de mireasă, un bagaj extrem de preţios
Rochia de mireasă, un bagaj extrem de preţios

Pentru închirierea restaurantului, care are o istorie de 100 de ani, Cristi Borcea a scos din buzunar 15.000 de euro, potrivit Sport.ro. 

De asemenea, conform aceleiaşi surse, meniul cu care se vor delecta invitaţii va costa 200 de euro. Restaurantul este unul renumit, având în vedere că şi Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a luat masa acolo. 

S-au cununat civil în Voluntari

La doar două luni de când a fost eliberat din penitenciar, Cristi Borcea s-a căsătorit civil cu Valentina Pelinel la Starea Civilă din oraşul Voluntari. Evenimentul din 12 septembrie a fost unul discret şi a avut loc doar în prezenţa câtorva prieteni şi rude. 

Omul de afaceri este la al treilea mariaj şi va fi, în total, tatăl a 9 copii: trei copii provin din mariajul cu Mihaela, doi din mariajul cu Alina Vidican, are o fetiţă dintr-o relaţie cu o avocată, actuala soţie, Valentina Pelinel, i-a oferit un fiu, iar acum e însărcinată cu gemeni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net