Pericolul la care este expusă Sofia Vicoveanca! I-ar putea aduce chiar moartea: „Nu ți-e frică?”
Sofia Vicoveanca, supranumită regina cântecului bucovinean, una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România, locuiește de mai bine de 50 de ani într-un apartament din Suceava. Blocul are bulină roșie, cu risc seismic grad I.

Îndrăgita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca locuiește, de mai bine de 50 de an, într-un bloc cu bulină roșie. Cu toate că fanii s-ar fi așteptat ca artista să locuiască în Capitală, ea a ales să stea în Suceava, într-un apartament cu patru camere. Artista, cu toate că locuința în care locuiește se află într-un bloc cu risc seismic grad I, a declarat că nu îi este frică și că nu intenționează să se mute.
„Când o să fie cutremur, eu o să fiu plecată în turneu”
„Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc să mă ierte. Nu. Eu aici unde stau este un bloc foarte vechi. Stau aici, în apartamentul acesta de 53 de ani, dar el este mai de demult. Cred că e primul bloc făcut în Suceava. Și o vecină care stă de mai mulți ani ca mine aici mi-a spus: Doamna Sofia, știți că avem bulină roșie? Deci, este pericol.
După ce mi-a spus vecina toată treaba aceasta, că avem bulină roșie, eu nu am stat degeaba. M-am uitat unde este tocul la ușă mai mare, mai lat, masa… să mă strecor cumva în caz de ceva. Dar noi nu am avut cutremure. Trebuie să iau și măsuri, nu-i așa? Eu cred în toate acestea, dar trebuie să ne și păzim”, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Sofia Vicoveanca le-a povestit colegilor săi de breaslă despre acest subiect: „Eu am povestit asta la colegi și toți m-au întrebat: Dar, Sofia, nu ți-e frică să stai? Am spus: Nu. Când o să fie cutremur, eu o să fiu plecată în turneu. Păi, dacă e să mor de cutremur, uite treci pe stradă și îți chică o cărămidă de nu știu unde în cap. Eu cred în asta. De ce să îmi bat cuie în cap fără să mă doară? Cred în asta, cum am spus, și am momente și eu când greșesc. Și atunci îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ierte”, a mai spus artista.


































