Piesa „Tornero”, fabrică de bani pentru Mihai Trăistariu: „Piesa a produs venituri de peste 3 milioane de euro.” Cu cine a împărțit banii frățește?
Mihai Trăistariu și-a încercat de peste zece ori norocul la finala națională „Eurovision”. O singură dată a fost însă desemnat de juriu să reprezinte România, în 2006, cu piesa „Tornero”. Exclusiv pentru Click!, solistul ne-a dezvăluit câți bani a încasat întreaga echipă din spatele piesei de succes, din difuzarea cântecului, care i-a adus lui Mihai Trăistariu și un onorant loc 4, în competiția de infarct.
A câștigat un sac de bani cu piesa „Tornero”
„Tornero” nu i-a adus artistului Mihai Trăistariu numai faimă, ci și un sac de bani, fiind difuzată, chiar și acum, la 18 ani de la lansare:
„Piesa a produs, în cei 18 ani, de când am câștigat locul 4, la Eurovision, peste trei milioane de euro, din drepturile de difuzare. Dar, banii nu i-am încasat eu toți, în general, ei se împart între textier, compozitor, interpret și casa de producție, conform contractului.
Și anul acesta au mai venit câteva mii de euro, din difuzarea piesei „Tornero”, pe la posturile de radio din lume, mai îmi trimite câte un fan un mesaj ca să-mi spună că a mai auzit-o prin vacanțe. Mai ales în Portugalia se difuzează des. Tornero a rămas o piesă de vară, se mai dă și prin cluburi”, spune Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Click!
„Mă reîntorc la Eurovision, cu o piesă mai bună”
Mihai Trăistariu nu se dă bătut, se va înscrie din nou la „Eurovision”, hotărât fiind să aducă acasă marele trofeu:
„O să mă reîntorc la Eurovision, dar aș vrea să vin cu o piesă care să depășească Tornero. Pot concura și pentru România, dacă se mai organizează finala națională, dar și pentru Republica Moldova, alături de una dintre artistele lor”, a mai menționat el, exclusiv pentru Click!
Piesa „Tornero” a fost compusă de Eduard Cârcotă, pe atunci un compozitor talentat, aflat la început de drum:
„Am fost în studioul lui, el era din Focșani. Acordurile sunau interesant. M-am consultat și cu fanii mei, i-am pus să voteze dintre mai multe piese, iar „Tornero” a ieșit câștigătoare. Am mers pe mâna internauților și uite că au avut fler!”.
Câți bani a câștigat, în 2024, din muzică și din afaceri?
Se declară mulțumit de câștigurile înregistrate, în 2024, din concerte, turism și din școala lui de muzică din Constanța:
„În 2024, cam câștigat cam 100.000 de euro. După ce am plătit toate taxele, la stat, am rămas cu 30.000 de euro, din turism, cu vreo 60.000 de euro, din concerte, și cu 10.000 de euro, din școala de muzică.
Dar, vreo 20.000 de euro s-au dus pe ratele la bancă pentru apartamentul de cinci stele, din Mamaia, pe care îl voi închiria, din 2025, este deja mobilat”, a mai menționat Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Click!
Artistul are un onorariu de 1.500 de euro pentru un recital, iar de Revelion 2025 a adunat, din cântările la localurile din Sinaia, peste 10.000 de euro.