Program special de sport pentru copii, conceput de campionul Neby
A remodelat corpul unor vedete precum Dani Oţil, Răzvan Simion, Liviu Vârciu, Simona Gherghe, Vladimir Drăghia, Ilan şi Alina Laufer, Carmen Brumă și Iuliana Marciuc, iar acum vrea să se ocupe și de copii. Campionul mondial la gimnastică aerobică Florin Neby a declarat în exclusivitate pentru Click! că pune la cale un program special pentru cei mici.
Florin Neby crede cu tărie în puterea sportului practicat de cei mici, pregătind în acest sens lansarea programului BecomeFit Kids, destinat copiilor cu vârste între 6-12 ani.
Este și el tătic
„Rolul sportului în educaţia copilului este primordial, beneficiile oferite fiind incomensurabile. Vorbim despre dezvoltare fizică armonioasă, sănătate pe termen lung, socializare, spirit de fair play şi de competivitate, creşterea imunităţii, coordonare sau controlul greutăţii. Din aceste motive, alături de echipa mea, vom da drumul, la începutul lunii februarie, programului BecomeFit Kids, ce a început să prindă contur în urma sugestiilor tot mai multe primite din partea clienilor noştri ce au copii. Dorim în acest fel să le oferim şi celor mici şansa de a se bucura şi de a face sport într-un mod plăcut, pentru că cea mai mare dorinţă a noastră, ca parinţi, este să le asigurăm celor mici o viaţă sănătoasă şi o creştere armonioasă”, spune Florin Neby.
Florin e antrenor și pentru „Neatza cu Răzvan și Dani”
Dorința aceasta a lui Florin e motivată și de faptul că este chiar el tăticul unui băiețel de un anișor, Abel. Programul BecomeFit Kids se va desfăşura de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi joi, de la ora 17.30 şi va cuprinde clase speciale de mişcare, joc, dance, nutriţie, stretching şi gym. „Vom lupta împotriva sedentarismului de la cele mai mici vârste. Orele la care am stabilit clasele de BecomeFit Kids sunt după amiaza, tocmai ca prichindeii să aibă timp să termine cursurile şcolare. Vor veni cu plăcere, programul gândit pentru ei fiind unul lejer, plăcut dar eficient. Specialiştii spun că un copil care face sport în mod constant este energic, optimist, perseverent şi cu mai mult curaj”, a mai spus Florin Neby.
A făcut un experiment: a slăbit 3,4 kg în 2 zile
Florin Neby a practicat gimnastica aerobică timp de 15 ani, în palmaresul său aflându-se mai multe medalii de aur, bronz şi argint la campionatele internaţionale şi europene. Din 2010, Florin Neby a renunţat la sportul de performanţă şi s-a dedicat fitness-ului. Printre primii lui elevi micuți și celebri vor fi David, băiatul Iulianei Marciuc, și Irina, fetița cvadruplei campioane olimpice la canotaj Viorica Susanu.