Relația dintre Teodora și Alex Marcu. Ar fi urmat să devină părinți pentru a doua oară, însă destinul tinerei a fost curmat tragic
Teodora Marcu, fostă concurentă în sezonul 6 al emisiunii Insula Iubirii, a fost împușcată mortal în complexul rezidențial Cosmopolis. În momentul tragediei, tânăra, însărcinată pentru a doua oară, se afla împreună cu fiica ei în vârstă de trei ani. Potrivit informațiilor preliminare, autorul faptei ar fi fost fostul iubit al Teodorei.
Povestea Teodorei și a lui Alex la „Insula Iubirii”
În timpul emisiunii, Teodora și Alex Marcu au fost urmăriti îndeaproape de telespectatori, povestea lor de dragoste fiind marcată de o diferență de vârstă de 12 ani și de încercarea lor de a-și demonstra iubirea în fața publicului. Deși mulți au fost sceptici, cei doi au reușit să-și construiască o familie, devenind părinți după terminarea show-ului și oficializându-și relația prin căsătorie.
Relația lor a fost însă presărată de controverse, inclusiv acuzații legate de începutul legăturii, când Teodora era minoră. Cu toate acestea, au trecut peste dificultăți și au rămas împreună pentru binele familiei.

Erau fericiți că vor deveni părinți pentru a doua oară
După experiența de la Insula Iubirii, Teodora și Alex Marcu au hotărât să ofere o nouă șansă relației lor. Vestea venirii pe lume a celui de-al doilea copil i-a apropiat și mai mult, iar împăcarea le-a permis să clădească împreună o familie fericită. Bucuria adusă de fiica lor i-a determinat să își dorească să își mărească familia.
Medicii îi comunicaseră Teodorei că nu va putea avea copii, însă destinul a făcut ca tânăra să rămână însărcinată din nou, dăruindu-i o speranță neașteptată.
„Nu a fost ceva programat, pur și simplu s-a întâmplat. Noi am avut grijă. Înainte, am făcut și niște analize, iar medicii mi-au spus că nu voi mai putea avea copii, dar iată că bebe a vrut să vină neapărat. Eram la un spectacol de-al lui Alex, mă simțeam rău, am mers la farmacie, am luat un test și a ieșit pozitiv, deși nu ne așteptam deloc”, declara Teodora.






























