Romică Țociu a slăbit șase kilograme și și-a ras pentru prima dată mustața

Ultima actualizare:

    Romica Țociu
Romica Țociu

Romică Țociu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, din 8 septembrie, de la ora 20.00, în postura de concurent la “Te cunosc de undeva!”, a făcut multe schimbări în privința înfățișării pentru acest show. Mai întâi de toate, a slăbit șase kilograme.

A ținut dietă câteva săptămâni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Apoi, și-a ras mustața, la care nu renunțase, spune el, niciodată până atunci.

“Cea mai supărată a fost fiica mea, Daria. Nu mă mai văzuse fără mustață. Bine, nici eu nu mă mai văzusem (râde). Nici n-a mai vrut să mă pupe, când am ajuns acasă”, povestește Romică.

Schimbările în privința înfățișării sale nu se vor opri aici. “Nasol va fi și când va trebui să mă despart de părul de pe picioare și piept”, adaugă el.

Artistul spune că familia sa a primit cu entuziasm vestea că va participa la “Te cunosc de undeva!”. “Nicoleta (n.n. soția) s-a bucurat foarte tare, pentru că îmi știe potențialul. Daria (n.n. fiica sa) e încântată și își dorește să primesc roluri de femeie”. Și Cornel Palade s-a bucurat pentru noul proiect al partenerului său de scenă. “Este primul proiect fără Cornel, în 30 de ani. Dar sunt sigur că echipa îmi va face o surpriză și mi-l va aduce pentru un anumit moment”, mai spune el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
angela similea 12 jpg jpeg
lucia esca instagram 3 jpg
banner simona trasca png
brigitte si florin pastrama 5 webp
Mari emoții pentru mireasa Simona Trașcă
kim kardashian monaco profimedia jpg
ioana ginghina gradina jpg
dorian popa jpg
image
image