Sandra Izbașa, cerută de soție de nepotul lui Ștefan Bănică: "Te ador infinit". Imagini cu momentul romantic
Fosta mare gimnastă Sandra Izbaşa (30 de ani) a fost cerută de soţie în ziua de Crăciun, ea spunându-i "Da" lui Răzvan Bănică, actor şi nepot al lui Ştefan Bănică. Momentul a fost superb și plin de emoție, după cum se vede în imaginile publicate pe rețelele sociale.
"«DA!» Cel mai special Crăciu! Am primit cel mai minunat cadou pe care şi-l poate dori o femeie vreodată! Încă de mici, cu toate visăm şi ne proiectăm momentul în care prinţul descalecă de pe calul său alb şi ne mărturiseşte iubire veşnică! Prinţul meu a făcut-o în dimineaţa de Crăciun, cu multă emoţie, candoare, curaj şi umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil! Îţi mulţumesc pentru că exişti, dar mai ales pentru că de acum, vom exista împreună pentru totdeauna! Te ador infinit!", a scris Sandra Izbaşa pe Facebook. Cei doi au o relaţie din acest an, pe care au făcut-o publică în vară.
De când s-a retras din gimnastică, Sandra, campioană olimpică în 2008 și în 2012, a devenit mai apropiată de showbiz, ba chiar a fost atrasă de actorie și și-a făcut debutul în acest domeniu cu rolul din pelicula "Faci sau Taci", regizată de Iura Luncașu. Răzvan este actor la Teatrul Nottara și a avut apariții în seriale tv, deci nu este de mirare că drumurile celor doi s-au intersectat la un moment dat. De asemenea, au și prietene comune: Raluka și Ana Baniciu, prin intermediul cărora s-ar fi cunoscut și care au contrbuit astfel la formarea acestui cuplu.
Cine este Răzvan Bănică
Răzvan Bănică are 28 de ani, este actor la Teatrul Nottara din Capitală, absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografie. Unchiul său este celebrul Ștefan Bănică Junior. Răzvan a avut apariţii în serialele "State de România", "Pariu cu viaţa", „Îngeraşii”, „State de România” şi “Iubire şi Onoare”. A jucat în piesele “Goana după fluturi” „Fraţii Karamazov” sau „Servieta de doc”, el absolvind Actoria la clasa profesorului Florin Zamfirescu, promoţia 2014. La ediţia din 2012 a Festivalului Naţional de Teatru „Serile Teatrului Studenţesc”, Răzvan Bănică a fost distins cu ”Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar”, pentru rolul lui Rică Venturiano din spectacolul “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Tânărul a jucat şi în musicalul „Scobby Doo şi Misterul Piramidei”, dar l-aţi putut vedea şi într-un videoclip al celor de la Carla’s Dreams, o piesă în limba rusă.
E ultima campioană olimpică a gimnasticii româneşti
Sandra Izbașa este ultima campioană olimpică a gimnasticii românești, titlu cucerit la sărituri, la ediția din 2012, de la Londra. Aceea a fost cea de-a doua ei medalie de aur de la Jocurile Olimpice, după ce, în 2008, la Beijing, terminase prima la sol. Palmaresul olimpic al gimnastei a fost completat cu două medalii de bronz, obținute cu echipa, în 2008 și 2012. Până la retragerea definitivă, care a avut loc la 10 aprilie 2014, la vârsta de 24 de ani, Sandra a mai cucerit 12 medalii la Campionatele Europene, dintre care 7 de aur. De asemenea, a urcat de trei ori pe podiumul de premiere la Campionatele Mondiale (are un argint și două bronzuri).
Citește și:
Campioanele Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, îndrăgostite lulea de iubiții lor actori
Sandra Izbașa, îndrăgostită lulea de Răzvan, nepotul lui Ștefan Bănică