Scrisorile lui Stanca: Dragă Călin Goia,
Nici nu știam din prima cine e Călin Goia… A, solistul de la Voltaj? Cum să nu? Da, mișto tipul! Voce. Figură. Și, iată că după opt ani de viață discretă petrecută sub reflectoarele spectacolului abia că te dezvălui.
Te faci public. Ăsta mi se pare a fi chiar un eveniment, fără ironie. Un caz de ”mutilare socială”. Benevol, pe deasupra. Devreme ce trăim într-o rezervație a exibiționismului - eu mă exhib/tu te exibi/el, și mai ales ele se exhibă... - cum dracu să stai la cutie 8 ani? Să te însori. Să faci copii. Doi! Să ai, probabil, probleme de viață; copiii - rujeolă, rubeolă, scarlatină, vaccin, doctori, creșă, colici, burtica, vome, grădi.
Sau soția: deprimări, sarcină toxică, căderi de calciu, insomnii, griji materne. Sau tu: oboseala de muncă, stres de turneu, emoții scenice, ”epuizat de energia debordantă” a pruncilor - doi băieți, nene! – vertijuri. Apoi, eventual presupun și eu, certuri, contradiții cu soția, cu socrii, cu colegii de trupă, cu vecinii, cu Fiscul, autoritățile, politrucii; fricțiuni, tracasaje, baleiaje, patinaje psihice... - deh, d-alea d’ali vieții - și să nu dai tu nimic la ziar? Opt ani?! Bă, eș’ copil?!Că sunt unele fete prin lumea asta demimondă care fac orice să fie vizibile, remarcabile, penibile și rizibile, futibile... Care-și tatuează până și pereții primitori ai vaginului și apoi se dau, cu EA cu tot, în presă... en detail... Lume, nene! Uite și la altele: cum să le spui, mă, prostituate când ele sunt doar ”fete de oraș” onorabile, fie și venite de la țară cu câlcâiul crăpat și țărâna-n pașaport? Rar lucru, monșer, modestia, discreția.
Capacu’ pus pe oală. Altfel spus, silențiozitatea asta exagerată este azi un mare defect social. Auzi tu, ditamai vedeta să fii un om normal. Banal. Familist. Tată exemplar, soț model și alte cumințisme d-astea....Să mergi cu copiii prin parc, să-i iei, când stai acasă, de la grădiniță. Să fii și soț. Să ai timp și pentru ea, consoarta. Să te împarți pe trianglul Meserie/Nevastă/Copii. Ce dacă ai bonă. Ea nu poate fi nici mamă, nici tată. Și vay, măy Călin, să nu ții tu Valentine’s Day?! E posibil? Păy, ce fel de monden ești tu? Zău, mă uit la tine și nu văd mai nimic anormal. De vedetă. De star. Om normal. Hai, du-te, zău!
George Stanca, pamflet
