Scrisorile lui Stanca: Dragă ciobănesc mioritic

Ultima actualizare:

Dacă ăștia care au dat legi noi la oierit, turma asta parlamentară, ar ști Miorița, nu pe dinafară, pe dinăuntru, nu scoteau recentele aberații. Miorița trebuie știută pe dinlăuntru. Din fibra ei. Din sânge, din suflet. Românu’, în spiritul lui ancestral, e mioritic.Vine din păstorii Carpaților și ai câmpiilor de la poale. Este emanația lor. Dar cum să știe Deputatu’ ce știe tot natu’? Ce să știe Senatoru’ când gândește cu picioru’? Că totul se vrea pentru confortul unor vânători. Popor de vânători nu prea suntem. Azi la noi vânează doar străinii, boierii și braconierii. Pentru ei se face asta?  

Ăștia să fie Aleșii Neamului? Îți vine să crezi că mai toți au cumpărat posturile? Că prea îi doare-n plen de ciobanul român… Apropo de cumpărarea voturilor, văd că tehnocrații proaspeți ca cașul de oaie, îmbăloșiți ca niște prunci cu bavețică, nu suflă o silabă. Dar zic că reformează. Pe cine, pe neamurile din groapă? Ce familie veche nu a avut măcar un păstor? Cele două legi sunt o grea lovitură dată meseriei de cioban. Începutul sfârșitului s-a consemnat demult. Prin 2000. De când s-a urcat transhumanța în autobuz. Am fost prezent, atunci, la primul Congres Național al Ciobanilor, ținut la Corbii de Argeș. Când Statul mârșav a condamnat oieritul să facă naveta. Ca pe vremuri, proletarul rural. Care construia un socialism somnoros. Se scula “ouvrieru” cu noaptea-n creștet, ziua moțăia prin hală, seara bea o bere-n autogară. 

Sunt amic cu fostul primar, Ivan Jinaru, de când era primar la Vaideeni. Am găsit ciobani de-ai lor rămași cu oile-n Dobrogea și în Banat. Nu mai transhumează… Pășunile din munte - muntele Turcinu l-au și vândut… - stânele sunt pline de…vaci. Bune și alea, dar tot fără câini! Aleșii Neamului au auzit, știu ce-i aia ”stână fără câini?”Asta vor ei, așa le place? Păi nu e țărișoara asta, a noastră, o mare stână fără câini? Că ăștia care trebuie s-o păzească, văd că, vor să o nenorocească. 

Da-le-ar Domnu’ să le păzească vilele, numai haite de pisici! D-alea bagaboante și năpârlite… Să-i văd bezmetici cum e ciobanul care și-a pierdut oile! Ei nu realizează că lipsa de cultură, necunoașterea istoriei, a tradițiilor și obiceiurilor ancestrale, a devenit criminală? 

Mânca-le-ar inima câinii! Ăia pe care vor să-i alunge de la stână…!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net