Scrisorile lui Stanca: Dragă Codruţ Kegheş...
Utile, interviurile astea gen ”trezire matinală”. Când ţi se ia brusc plapuma şi rămâi gol-goluţ. Dezbrăcat... Cu sufletu-n pernă... Iar la un artist popular şi simpatic, actul dezvelirii e magic. Interviu de tip vechi, mereu necesar... “Dincolo de imaginile vesele în cazul tău, la care tu privitorule ai jubilat, stă un suflet amărât, dezolat, mizericordios, bolnav de ftizie, plin de necazuri” .”Tragedia din interiorul comediei”; ”clownul tragic”; “dezbrăcarea lui ”«Dezbrăcatu»”: ...
Dacă totul e adevărat, căci prea e realist, ai dat un exemplu de existenţă umană deschisă. Nici nu ştii - ţi-o spune taica Stanca - de cât m-am bucurat să văd că la vârsta ta de acum, când la alţii gărgăunii vedetismului joacă hormonal şi brenciuit, să aflu că eşti un credincios. Şi că te duci la biserică. Eşti ”un bun creştin”. Apoi, ai spus cu sinceritate uneori brutală ce e cu tine. În privinţa tatălui..., apropo, suntem fraţi... În afara unui banal efort sexual, nu a mişcat nimic pentru fiul lui. Cu care apoi se şi lăuda. Nu i-am spus niciodată ”tată”.
Sentimentele pentu fiul tău sunt banal de fireşti. Creştineşti. Ai grijă, cu motoarele, e boală periculoasă. Deci, cu voia proprie, ne-ai dezvăluit o biografie neconformă, realistă, fără farduri şi glume bune. Ea e chiar o dramă. La cum te ştim, e unul din primele tale gesturi grave făcute public. Vorba ta, lumea te cunoaşte râzând vesel. Chiar dacă tu eşti în spital cu mama bolnavă... Revezi haita de lepidoptere din jurul Marlenei Monroe muribundă? E şi un bumerang al imaginii din piaţă...
Dar faptul că ai un băiat cu care îl creşti, că ai o prietenă care şi ea are doi copii, pare invenţie. Ce biografie nasoală! Cum să spui asta tare, în public ?! Te felicit! O ”Dezbrăcată”, o divă, măi, nu ar fi procedat aşa. Ar fi poleit biografia, ar fi umplut golurile cu zegras şi beteală. Romantisme fondante... Tata-icoană, mama-icoană pe sticlă, familia exemplară, gospodară, bunicii scoşi din Delavrancea, casa bătrânească mustind de amintiri roz-bon-bon, fiul un geniu în devenire, iubita, dulce, vergină, candidă, marmoreană, vecinii corul vânătorilor din Freischutz de Weber... o cultură vomissantă a rozului fals...
Ai demolat toate clişeele cu biografia ta sinceră.
Eşti, domnule, eşti!
