Scrisorile lui Stanca: Dragă Costică Ştefănescu,
Dacă mai antrenezi prin ţările arabe ca de obicei, dacă manageriezi hotelul de pe Litoral... dacă, dacă... Şi, acum, de Sfinţii Contantin şi Elena, mi-am amintit de tine, de prezenţa şi existenţa ta discretă, uneori prea discretă. Noi cei ce te iubim nu îl uităm prea uşor pe Căpitanul Naţionalei. Şi pe cel de la Craiova Maxima. În contextul acesta turbat din care dispar din prim-planul fotbalistic echipe de tradiţie ca Timişoara, U Craiova; urmând Rapid, Bistriţa, U Cluj... Ştii ce mi-a adus aminte de tine? Uită-te, Costică, şi tu la Cârţu!!! Cum se consumă degeaba la o echipă aflată pe sponci, pe retrogradare.
Mai să moară pe teren. Sinucigaş! Eu nu mai pot să privesc când e pe bancă, zici că-şi dă sufletul. Şi asta, după incidentul european cu CFR... La fel şi Hizo. Idem Grigoraş... lumea uită cum s-a stins Nelu Oblemenco. Tu nu eşti aşa. Sau nu te consumi aşa. Te-am observat. Inclusiv acum două veri, când am petrecut multe seri de amintiri, vizionând meciuri la hotelul tău din Eforie... De altfel, nu cred că dacă erai un isteric ai fi putut să fii atât de bun. Şi, mai ales pe postul din apărare ce te-a făcut celebru.
Dealtfel, te ştiu dintotdeauna ca fiind un ins calm. Dar decis, calculat. Chiar mă mir cum de eu am ieşit altfel... căci tu ştii, m-am botezat în apa de Săbăreni (Ilfov, azi Giurgiu), unde m-am născut ca şi tine. Tu ai un calm englezesc. Eu, unul giuleştean... Te-am „citit" şi când am fost împreună la eşecul România - Serbia de la Constanţa.
Ce m-a bucurat peste tristeţea rezultatului - care la ei urma să fie catastrofal - a fost faptul că lumea te recunoştea, se dădea la o parte şi şoptea: „Uite-l pe Ştefănescu". E mare lucru recunoştinţa în ziua de azi. Să vă mai ştie lumea, pe Cami, Lung, Balaci, Ungureanu, oamenii care au servit fotbalul cu cinste şi onoare. Acum, când a merge la Naţională e o siluire, aşa gândesc copiii ăştia: „După ce că le faci hatârul şi te duci pe bani puţini, te mai şi critică fiindcă nu ai dat totul pentru Ţară. Ei nu ştiu că şi dragostea de patrie trece prin stomac?"... Ar trebui să le spui tu cum se tânjea după Naţională, ce mândrie era. Era suprem, ce mai...
...iar tu erai Supremul Supremilor. La re-mulţi ani, Costică!
George Stanca
