Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristina Deleanu şi Eugen Cristea...
Am citit cu dezolant interes articolul despre viața voastră de actori. Azi. România. Sec XXI. Anno Domini MMXIV. Grea. Chinuită. De azi pe mâine. Cu o pensie de mizerie.
Spun asta după ce am avut ocazia să stau mai multe zile alături de un mare actor, care demn, mi-a vorbit despre orice, numai nu s-a plâns de condiția mizeră a actorului român. Una dureros de reală. Nici voi nu v-ați plâns, ci doar ați relatat o realitate…Poate că este și vina voastră că nu v-ați făcut o firmă și o formă de promovare. Căci, așa cum banul face muzica, ar fi trebuit, nu știu cum, să vă băgați, să promovați acest mod de mini-teatru. Dacă actori mari care urcă pe scenă - spuneți voi, pentru 150 de lei - de ce nu vă promovați ca ”teatru de apartament”? De vilă. De domeniu. Câțiva miliardari acolo mai avem prin Patria nemuritoare… ”Da, mai avem câte ceva prin țară! / Ceva Carpați și-o clasă miliardară?…” ar fi declamat Păunescu! Decât să dea mii de euro unor maneliști, e mai trendy, mai șic să aduci o trupă de actori, nu? Sau, decât să dea de 3-5.000 de euro unor ”solizde”, pe care le-ar chema mai degrabă direct în budoar, decât să se exhibe ele unui grup de invitați - să-și arate relieful epidermic cu pectoralii țanţoși, și cu bulănelele vizibile până la păsărică… sau chiar și mai avântat… și să cânte cu pozitiv - mai bine ar da bani mai puțini unei trupe? Nu mai comentez, e gustul omului, dar în el te și poți infiltra. S-o facă din snobism, măcar... Mai ales că voi veniți cu piese autentice, din cultura clasică autohtonă or universală. Cu actori adevărați, nu reminiscențe din cântarele României, decoruri, costume. E o idee. Căci, am mai spus-o cu aceeași amărăciune, azi actorul alunecă existențial spre originile teatrului. Prin asemănarea cu vremile menestrelilor, ale căruței cu coviltir și a reprezentației în piața publică, ori …”colo în zare, sus la Castel” . Căci, uriașă premoniție avu Dan Aldea: „Deschide-ne poarta și dă-ne o coajă/Aibi milă de niște bieți menestreli/Veșnic pe drum, asta ni-i soarta,/ Veșnic pe drum, căutând un castel. Da! ”Este grea, dar și… urâtă soarta de actor”
