Scrisorile lui Stanca: Dragă Gică Hagi,
Îți scriu acum la promovarea echipei tale, Viitorul Constanța, ca să împărtășesc cu tine bucuria. Căci, cu toate micile sau marile reproșuri aduse ție - de la un rapidist ca mine, spre un stelist ca tine - te-am admirat, iubit ca pe un mare jucător aparținând întâi românilor.
Nu mai zic despre mândria noastră când dădeai gol la Real, Brescia, ori Galata. Ai fost unul din vârfurile, geniile, raritățile fotbalului românesc.
După tine, potopul... căci uite ce secetă e. Sau, cum e cazul lui Mutu, ce sfidare a talentului prin dezordine... De aia, mă bucur sincer la promovarea ta cu „Viitorul". Asta trebuia să o faci imediat ce te-ai retras... Sigur, ca orice optimist și învingător, ai vrut să arzi etapele. Te-ai „aruncat" ca antrenor la națională, Timișoara, Steaua, la Galata, nepregătit. Acum, că ai avut răbdare să se coacă fructul, te poți bucura mai mult de gustul lui. Acum este ca și cum ți-a mai venit un copil pe lume.
Să-ți trăiască, Gică! O să-l iubești ca și pe ceilalți. O să-l cocoloșești, răsfeți, bați la popou ca un tată atent la toate. Copiii ăștia minunați sunt de mâine aruncați într-o troacă, o junglă: Prima Ligă!... o cunoști, re-cunoști, poate că ești sătul de ea. Uite, prietenul tău bun Dan Petrescu a părăsit-o scârbit. Tu de-abia te mariezi, indirect, cu ea. Vei da de maeștrii combinațiilor, de mureșeni și pașcanezi, de balaji interșanjabili ca obielele, covacși puturoși, și colțești mizericordioși, nu de caractere cum ai fost tu... Ai grijă de copiii ăștia să nu fie marcați de mirosul greu al Ligii una! Să nu sufere de bilă/ficat de la miros! Deși au stat un timp în liga a 2-a și mirosul le-a trecut pe la nas...
Pentru frumusețea visului tău realizat și pentru candoarea copiilor tăi glorioși, voi fi de azi încolo fan „Viitorul". Repet, pentru speranța unuia ca mine, care a fost îndopat cu fotbal corupt - uite, mă, cine a luat campionatul la noi! - pentru speranța într-un joc onest și candid, joc prestat și demonstrat de copiii tăi, eu am să țin cu „Viitorul"! Normal, până la ziua în care joci cu giuleștenii mei. Căci, nebun oi fi, pătimaș da, dar trădător niciodată...
George Stanca
