Scrisorile lui Stanca: Dragă Liviu Vârciu,
După umila mea părere şi subţirea mea cultură în istorii matrimoniale - doar în sensul divorţurilor - voi, tu şi Adelina Pestriţu, vă situaţi cronologic pe primul loc. Factic şi din punctul de vedere al consecinţelor, sunteţi pe locul trei. După Bănică, primul. Şi Prigoană, al doilea...Dar iată, zorii unei noi dimineţi a vieţii îţi scaldă din nou existenţa cu razele-i blânde, mângâioase, catifelate.
Ca şi Prigoană, la un moment dat - căci, finalmente el a devenit redundant şi reiterant - te reîmpaci cu fosta ta soţie, ex-a... De fapt, cu marea şi reala ta iubire Adelina Pestriţu... Unii vor spune că eşti fraier, slabist, instabil, aiurismatic. Nu!, ţi-o spune taika Stank: eşti îndrăgostit; eşti constant în iubire; fixat; ancorat. De aici se naşte nu sentimentul de dragoste cel mai puternic - dă-o dracu' de puterinţă - se naşte sentimentul cel mai profund.
Asta e dragostea. Aia cu "a" mare, când este Ea cu adevărat profundă, nene! Ea e chezăşia trăiniciei. A Perenităţii unei relaţii. A Longevităţii... E precum călirea oţelului, trecut prin ciclul apă-foc de mai multe ori. Uite, faci pariu că şi Prigoană se va re-re-re-re-recăsători cu doamna inimii lui? Şi, mai este ceva ce subliniază profunzimea unei iubiri trainice: copiii. Pune mâna, nene, şi fă copii. Oh, n-o lua literalmente, nu mă înjura; ştiu că nu se fac cu mâna, dar aşa e vorba românească, doar nu ai fi vrut acum să spun ce să pui ca să faci copii...
Asta e baza. Astea cimentează. Leagă. Potoleşte. Echilibrează. Să vezi tu când are ăla micu' colici şi nu te lasă să dormi toată noaptea, ce înţelept devii, dimineaţa. Ce bun vei fi cu semenii, ce drăgăstos cu mama copiilor. Alt om, Vârciule. Era şi timpul.
Burlac, devenisei plictisitor...
George Stanca
