Scrisorile lui Stanca / In memoriam Nicolae Niţescu
Doar citea. Se băga-n spate, se lipea de o fereastră să aibă lumină, şi citea... „Uite aşa mi-am stricat ochii ţinându-mă de cărţi prin gropile patriei, dom Stanca...", glumea cu mine.
Era, poate, şi a rămas, cea mai mare voce de belcanto din showbizul românesc.
Avea un repertoriu eminamente romantic, de la muzică uşoară la romanţe.
Un repertoriu vast, o paletă repertorială la fel, un ambitus, un timbru pline de personalitate.
Ale lui şi numai ale lui. A pus umărul, vocea vreau a spune, din greu la afirmarea muzicii uşoare româneşti, din păcate transformată, biata, adesea într-un argument cultural al comunismului, iar în perioada ceauşistă chiar un clar instrument de propagandă.
La care compozitorii erau obligaţi să achieseze, altfel... nu prea mai erau compozitori... Nu ştiu ca nea Nicu să fi refuzat vreun compozitor.
Ce ştiu, sau cred că ştiu, e că poate de aceea s-a refugiat în romanţe şi s-a-mbătat cu parfumurile fine ale unor epoci revolute, dar plăcute, evocând cu nostalgie alte vremi, mult mai omenoase.
Din câte mi-a mărturisit pe parcursul a mii de kilometri de turneu parcurşi împreună, tocmai graţie acestei opţiuni repertoriale eminamente romantice, a avut un succes fulminant şi constant în Israel.
Unde se refugiaseră evreii vechiului Bucureşti, care erau constanţii şi fidelii spectatori ai muzicii lui.
Îmi spunea fără pic de emfază şi de falsă laudă, că în Israel se simte ca acasă.
Sigur, acea casă lipsită de sarcini de partid, muncă voluntară şi acţiuni necesare culturalizării maselor muncitoare, puah ce limbaj la mine, dar şi eu ce memorie infectă am...
Mi-a rămas amintire cu Nea Nicu un interviu de un ceas filmat la el acasă, pe Aleea Circului, definitoriu pentru un artist septuagenar, pe atunci...
Şi ultima amintire: o fluturare de mână pe Otopeni când tocmai pleca, cu doamna, în Insula Rodos. Eu în Creta.
Acum, Nicolae Niţescu a schimbat insula cu un posibil arhipelag subteran, dincolo de Akeron, unde sigur va fi la fel de ascultat şi adulat cu vocea sa de aur...
George Stanca
