Secretul Magdei Catone: «M-am chinuit 13 ani să fac un copil»

Ultima actualizare:

    Magda Catone a renunţat la teatru în perioada  sarcinii, de frică să nu se întâmple o nenorocire
Magda Catone a renunţat la teatru în perioada sarcinii, de frică să nu se întâmple o nenorocire

Actriţa de teatru şi film Magda Catone (59 de ani) a trecut prin multe greutăţi de-a lungul vieţii. A reuşit să dea naştere unui copil abia după ani întregi de tratamente chinuitoare, iar în urmă cu cinci ani a rămas fără marea ei dragoste. Ea este însă convinsă că, de acolo, din Ceruri, soţul ei Şerban Ionescu este mândru de fiul lor, Carol, unul dintre cei mai buni actori ai tinerei generaţii.

Magda Catone (59 de ani) este demenţială pe scenă, rolurile comice i se potrivesc mănuşă şi, deşi destinul a pus-o în faţa multor încercări, artista tot mai are puterea să zâmbească şi în viaţa de zi cu zi. Vorbeşte foarte rar despre familia ei, ocolind elegant interviurile, însă, după mai multe insistenţe ale Florentinei Fântânaru, gazda emisiunii ”Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars, Magda a acceptat să se confeseze în faţa telespectatorilor.

«Am renunţat şi la teatru»

Printre altele, ea a vorbit şi despre chinurile prin care a trecut pentru ca, într-o bună zi, să-şi poată ţine pruncul în braţe: “Cred că e menirea femeii să aducă un copil pe lume. A fost ca o penitenţă pentru mine, timp de 13 ani. Am făcut şi tratamente. În momentul în care am rămas însărcinată am început să merg mai lin în cariera mea. La 4 luni de sarcină m-am oprit, n-am mai jucat. Cred că merită să ai grijă în timpul sarcinii la ce mănânci, la cum trăieşti, pentru că o viaţă întreagă vei avea asta în faţă”.


    Magda Catone i-a acordat un interviu Florentinei Fântânaru
Magda Catone i-a acordat un interviu Florentinei Fântânaru

Ea a fost nevoită să renunţe la scenă în timpul sarcinii, temându-se pentru viaţa copilului din pântece: ”Cred că e lăsat de Dumnezeu ca femeia să facă un copil. Fără această formă simplă de existenţă în familie nu ne-am mai avea rostul. N-am fost deloc îngrijorată de faptul că un copil m-ar putea încurca în carieră. Nu m-am gândit la asta, ba dimpotrivă. Momentul în care s-a născut Carol a fost momentul în care mi-am dat seama că meseria asta, de actor, o faci din rărunchi, din inimă, din toţi porii, participi cu totul. Când mi s-a spus că trebuie să am mare grijă în perioada în care sunt însărcinată mi-am dat seama că e aproape imposibil să continui. Şi în momentul în care a mişcat copilul, n-am mai urcat pe scenă”, a mai declarat Magda Catone în cadrul emisiunii “Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars, care va fi difuzată sâmbătă, de la orele 13.00.

La cinci ani de la decesul lui Şerban Ionescu, actriţa nu şi-a refăcut viaţa. Mai mult, apropiaţii artistei ne-au spus că vedeta merge foarte des la mormântul soţului ei din Cimitirul Bellu, pentru a aprinde lumânări.

Carol Ionescu este favoritul regizorilor


    Magda a jucat şi alături de fiul ei
Magda a jucat şi alături de fiul ei

Chipeşul actor Carol Ionescu a devenit, de câţiva ani, vedeta Teatrului ”Metropolis” din Bucureşti, iar în unele spectacole este coleg chiar cu mama lui, Magda.


    Carol, în piesa „Visul unei nopţi de vară”
Carol, în piesa „Visul unei nopţi de vară”

Numele tânărului artist figurează pe afişele mai multor spectacole: „A douăsprezecea noapte”, „Romeo şi Julieta”, „Tartuffe sau impostorul”, „Visul unei nopţi de vară”, „Amadeus”, „O scrisoare pierdută”, „Titanic Vals” sau „Hamlet”: ”Mă bucur că-şi urmează părinţii. Lucrurile sunt în matca lor şi spre binele lui. E o şansă pentru un tânăr la vârsta lui să facă astfel de performanţe. Ajutorul meu este aproape inexistent. Mai mult că l-am îndrumat să fie corect, perseverent, nu am făcut altceva. I-am atras atenţia că puterea exemplului a fost cea mai importantă. Perseverenţa, rigorile sunt mai importante decât talentul”, a spus Magda Catone, pentru Click!

Șerban Ionescu a murit în urmă cu cinci ani


    Şerban Ionescu a murit la numai 62 de ani
Şerban Ionescu a murit la numai 62 de ani

Şerban Ionescu a încetat din viaţă în 2012, la numai 62 de ani. Actorul fusese diagnosticat iniţial cu borelioză, ca mai apoi să fie tratat de scleroză amiotrofică, boală care i-a fost fatală. Actorul a fost distribuit în peste 40 de filme, în zeci de piese de teatru ori în spectacole de televiziune. Ultimul său proiect a fost la Antena 1, unde a jucat, alături de Magda Catone, în serialul “Narcisa sălbatică”. Actorul s-a făcut remarcat cu rolurile din “Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980), “Horea” (1984) sau din “Pădureanca” (1987). A fost solicitat şi în serialele tv “Om sărac, om bogat”, “Vine Poliţia” şi “Fetele marinarului”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
Banner Alin Oprea
gheorghe dinica si sotia lui jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net