Secretul relației dintre Lavinia Goste și Marius Zorilă, după 20 de ani împreună: „Nu suntem perfecți”
Lavinia Goste și Marius Zorilă, cel mai iubit cuplu din folclorul românesc, sărbătoresc în 2026 o dublă aniversare: 20 de ani de viață împreună și un nou sezon al spectacolului „Autentic Românesc - Din inimi de români".








Cei doi artiști au peste 30 de ani de carieră comună pe scenele din România și din diasporă.
„Suntem în slujba folclorului românesc și nu ne folosim de el”
Povestea lor este una pe care poate puțini o știu în totalitate: ea, vocea care a cucerit sălile de spectacol de la Satu Mare la Sala Palatului, și el, dirijorul supranumit „vioara românilor” și fondatorul Orchestrei Naționale Valahia — împreună de 20 de ani, pe scenă și în viață.
Lavinia Goste, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, s-a născut în Codrii Sătmarului și a revenit la folclor dintr-o chemare pe care nicio diplomă nu o putea înlocui. Laureată a Marelui Premiu „Maria Lătărețu”, ea este astăzi unul dintre etaloanele muzicii populare românești, recunoscută deopotrivă de specialiști și de marele public.
Marius Zorilă, absolvent al Universității de Muzică din București, a construit în jurul talentului Laviniei un imperiu artistic: Orchestra Națională Valahia (2011), Școala de Folclor și Educație Muzicală Zorilă (2020) și proiectul „Autentic Românesc”, ajuns în 2026 la cea de-a V-a ediție.
„20 de ani nu sunt doar un număr”
Împreună sunt și părinții a două fiice gemene, în vârstă de aproape 13 ani, care cresc înconjurate de credință, note muzicale și costume autentice. Familia Zorilă-Goste este, în sine, o lecție despre cum se construiește o viață autentică. De când s-au mutat la Cluj,cei doi soți artiști par și mai fericiți, iar faptul că sunt împreună deja de 20 de ani îi face și mai uniți, dar și mai puternici.
„20 de ani nu sunt doar un număr. Sunt 20 de ani de scene, repetiții, concerte, de fiice crescute în culisele spectacolelor, de momente grele depășite împreună și de bucurii înzecite. „Autentic Românesc nu este un spectacol - este felul nostru de a trăi”, ne-au declarat împreună pentru Click! Lavinia Goste și Marius Zorilă.
„Nu puneți preț doar pe ce are omul lângă voi, ci pe sufletul lui”
Artista care bucură sufletele oamenilor prin muzică se consideră că ea și soțul ei au rămas aceiași oameni simpli și autentici chiar dacă acum se bucură de succes.
„Nu suntem perfecți…dar suntem fericiți. În aproape 20 de ani am trecut prin multe, ca orice familie. Am avut și zile senine, și zile cu nori, dar am ales mereu să avem grijă unul de celălalt, să nu plecăm urechea la bârfe și să îi lăsăm în pace pe cei care trăiesc doar din judecăți.
Am rămas aceiași oameni simpli și autentici: eu, Lavinia fata din Satu Mare, și Marius, băiatul cu zâmbetul de pe Vlașca… Într-o lume în care se promovează tot mai mult despărțirea, noi alegem să credem în familie, în răbdare, în respect și în iubirea construită în timp. Nu puneți preț doar pe ce are omul lângă voi, ci pe sufletul lui…pentru că, dacă iubire nu e, nimic nu e”, a mai povestit Lavinia Goste și pentru cei care o urmăresc pe paginile sale de socializare.

































