«Sexy-casnica» de la MasterChef, în spital cu arsuri la faţă şi mâini
Vă mai amintiţi de senzuala concurentă de la MasterChef (PRO TV), Andreea Moldovan, poreclită şi “sexy-casnica”? Celebra bucătăreasă a fost internată în urmă cu trei zile la Spitalul de Arşi, după ce a suferit un accident în propria bucătărie. Are răni pe tot corpul, dar medicii au asigurat-o că nu va rămâne cu cicatrice.
Andreea Moldovan (29 de ani) a făcut slalom prin cratiţe la “MasterChef”, în urmă cu patru ani, la vestitul concurs culinar de la PRO TV şi, deşi nu a pus mâna pe marele premiu de 50.000 de euro, căci nu avea foarte multă experienţă, a reuşit măcar să-i zăpăcească pe juraţi cu frumuseţea ei. Odată ajunsă vestită, Andreea a profitat din plin de popularitate şi şi-a deschis o firmă de catering împreună cu doi medici nutriţionişti şi cu un cardiolog, realizând diete personalizate, în bucătăria ei din cartierul Băneasa. Bruneta livrează trei mese principale şi o gustare celor care vor să dea jos surplusul de kilograme sau intenţionează să se alimenteze corect în perioadele de post. Schema este bazată pe proteine pentru toate grupele de sânge, iar mâncarea chiar are gust. Este un regim cu mult peşte, fructe de mare, viţel şi berbec, dar şi salate crocante, fresh-uri, ceaiuri şi gustări. Iată însă că, zilele trecute, ea a suferit un accident de muncă, conform unor surse din Spitalul de Arşi: “În urmă cu două zile, pacienta s-a prezentat la camera de gardă, unde a fost consultată de medicii Ivan Vatamanesku şi Sorin Parasca, ambii specialişti în chirurgie plastică şi reparatorie. Femeia avea arsuri de gradul 2A şi 2B, pe faţă, braţ şi antebraţ. Nu a necesitat intervenţie chirurgicală, ci doar tratament local, dar pacienta va mai rămâne sub supravegherea specialiştilor. Medicii fac tot posibilul ca Andreea să nu rămână cu semne, după acest incident”. “Casnica” va fi externată abia mâine, iar o vreme va fi nevoită să stea departe de bucătărie.În paralel cu această afacere bănoasă, ea visează şi la noi emisiuni. Nu de alta, dar a prins gustul televiziunii după “MasterChef” şi “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, concurs pentru care a filmat în jungla africană şi unde s-a descurcat onorabil, dormind sub cerul liber şi suportând cu stoicism probele în care trebuia să mânânce gândaci, “gustare” care unora le-a întors maţele pe dos.
Aida Parascan, incendiu în urma unui scurtcircuit
Nu mai departe de acum nouă luni, mai exact pe 17 februarie 2016, o altă concurentă de la “MasterChef” a dat de necaz. Este vorba despre Aida Parascan (34 de ani), câştigătoarea premiului de 50.000 de euro, a ediţiei din 2013. În timp ce era plecată de acasă, bucătăria apartamentului în care locuia cu chirie a luat foc, în urma unui scurtcircuit. În acel incendiu a murit şi căţeluşul ei, iar economiile de 4.000 de euro s-au făcut scrum. “Aveam jumătate de zi liberă. Mi-am dus copiii la şcoală şi, după ce m-am întors, am găsit iadul. A ars toată bucătăria, banii pe care-i obţinusem după ce am vândut utilaje din vechea cofetărie, adică vreo 4.000 de euro”, a declarat ea, după acel necaz.
Gabriel Răzvan Trifan a murit într-un accident de maşină
Pentru Gabriel Răzvan Trifan, fost concurent la “MasterChef”, ediţia din 2013, firul vieţii a fost întrerupt brusc, la numai 34 de ani, pe 29 august 2014. Aflat la volanul maşinii, el a intrat pe contrasens în zona Sighişoara, izbindu-se violent de un autocar care se întorcea din Grecia. În acel accident şi-a găsit sfârşitul şi soţia lui, Maria. Fiica lor, în vârstă de numai un an, a ajuns la spital cu răni grave. Cercetările au demonstrat că bărbatul adormise la volan, din cauza oboselii.