Simona Halep împlinește 35 de ani. Povestea carierei campioanei cu 24 de titluri WTA, două trofee de Grand Slam și 64 de săptămâni pe primul loc mondial

Simona Halep împlinește 35 de ani. Povestea carierei campioanei cu 24 de titluri WTA, două trofee de Grand Slam și 64 de săptămâni pe primul loc mondial

Simona Halep, una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din istoria României, împlinește duminică, 27 septembrie, vârsta de 35 de ani. Constănțeanca a scris pagini importante în istoria tenisului românesc și a devenit prima româncă ajunsă pe primul loc în clasamentul mondial WTA.

Simona Halep
Simona Halep Foto: Instagram

Fosta campioană a ocupat poziția de lider WTA timp de 64 de săptămâni, în perioada 2017-2019, și a terminat două sezoane consecutive pe prima poziție, în 2017 și 2018. De-a lungul carierei, Simona Halep a obținut 24 de titluri la simplu și două trofee de Grand Slam: Roland Garros, în 2018, și Wimbledon, în 2019.

Născută la Constanța, pe 27 septembrie 1991, Simona a pus pentru prima dată mâna pe rachetă la vârsta de patru ani și jumătate. În 2006, a debutat în circuitul ITF din România, iar doi ani mai târziu a început să obțină rezultate importante în competițiile internaționale de junioare.

De la junioare la lider mondial

În 2008, Simona Halep a ajuns până în semifinalele probei de junioare de la Australian Open și a câștigat turneele ITF de la București și Trofeo Bonfiglio. Tot în acel an, cu patru luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, a urcat pe prima poziție a clasamentului mondial al junioarelor la Roland Garros.

Ascensiunea în circuitul profesionist a continuat rapid. În 2010, Halep a intrat în Top 100 WTA, iar un an mai târziu a ajuns în Top 50. Sezonul 2012 l-a încheiat pe locul 47 mondial.

Anul 2013 avea să reprezinte un punct de cotitură. Românca a câștigat șase titluri într-un singur sezon, performanță care nu mai fusese reușită din 1986, când Steffi Graf avusese o asemenea serie. La finalul anului, Halep ocupa locul 11 WTA și a fost desemnată jucătoarea cu cel mai mare progres din circuit.

În 2014, a ajuns pentru prima dată în sferturile unui turneu de Grand Slam, la Australian Open, rezultat care a propulsat-o pe locul 10 mondial. A devenit astfel a treia româncă din istorie care pătrundea în Top 10, după Irina Spîrlea și Virginia Ruzici.

Câteva luni mai târziu, Halep a urcat pe locul 5 WTA, cea mai bună clasare obținută până atunci de o jucătoare română. În același sezon, a disputat prima finală de Grand Slam, la Roland Garros, unde a fost învinsă de Maria Șarapova. Performanța i-a adus locul 3 mondial.

Tot în 2014, Simona a câștigat BRD Bucharest Open și a urcat până pe poziția a doua în clasamentul WTA. La Turneul Campioanelor de la Singapore a obținut una dintre victoriile importante ale carierei, învingând-o pentru prima dată pe Serena Williams, liderul mondial de la acel moment. Halep a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de americancă.

În anii următori, românca și-a consolidat poziția în elita tenisului feminin. În 2015 a încheiat sezonul pe locul 2 WTA, iar în 2016 a primit premiul Diamond Aces pentru contribuția la promovarea tenisului.

Momentul istoric a venit pe 9 octombrie 2017. După calificarea în finala turneului de la Beijing, Simona Halep a devenit prima româncă ajunsă pe locul 1 în clasamentul mondial feminin. A încheiat acel sezon în fruntea ierarhiei.

În 2018, după mai multe încercări, a venit și primul trofeu de Grand Slam. Halep a câștigat finala de la Roland Garros și a încheiat din nou anul pe prima poziție WTA. În 2019, românca a obținut al doilea titlu major al carierei, la Wimbledon, după o finală în care a reușit să se impună în fața Serenei Williams.

Pentru performanțele sale, Simona Halep a primit numeroase distincții. Printre acestea s-au numărat Crucea Sfântului Apostol Andrei, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și Crucea Patriarhală pentru mireni. După victoria de la Wimbledon, în 2019, a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Accidentările, suspendarea și ultimul capitol al carierei

Parcursul sportiv al Simonei Halep a fost marcat ulterior de mai multe probleme medicale. În 2021, o accidentare la gamba stângă, suferită în timpul turneului de la Roma, a împiedicat-o să participe la Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În octombrie 2022, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului a anunțat suspendarea provizorie a sportivei, după un test antidoping pozitiv pentru roxadustat. În septembrie 2023, ITIA a anunțat o suspendare de patru ani, invocând două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis.

Simona Halep a contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar suspendarea a fost redusă la nouă luni. După o absență de aproximativ un an și jumătate, sportiva a revenit în circuit în martie 2024, la Miami Open, unde a primit un wild card. A mai participat ulterior la turneul WTA 125 de la Hong Kong și la Transylvania Open.

În martie 2025, Halep a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră la Gala Sportului Românesc 2024. Câteva luni mai târziu, în iunie, a anunțat că meciul său de retragere urma să aibă loc în anul următor.

Retragerea oficială s-a produs pe 13 iunie 2026, la BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival. Evenimentul a reunit nume importante din sportul românesc, printre care Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase și Virginia Ruzici, dar și personalități internaționale din tenis.

Au fost prezenți foștii săi antrenori Darren Cahill și Daniel Dobre, arbitrul Kader Nuni, precum și jucătorii Elina Svitolina și Gael Monfils. Daniel Dobre, vicepreședintele Federației Române de Tenis, i-a oferit Simonei un trofeu special din partea forului național.

În fața unei săli arhipline, vizibil emoționată, fosta lideră mondială a transmis un mesaj de recunoștință pentru cei care i-au fost alături de-a lungul carierei.

„Mulțumesc României, aici m-am născut, aici am crescut (...) Vă mulțumesc din suflet pentru că nu v-ați îndoit de mine atunci când mi-a fost greu”, a spus Simona Halep.

La 35 de ani, cariera sportivei rămâne legată de unele dintre cele mai importante performanțe ale tenisului românesc: 24 de titluri WTA, două trofee de Grand Slam și 64 de săptămâni petrecute pe primul loc al clasamentului mondial.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nikita jpg
banner emily burghelea png
banner ion laceanu jpg
adina buzatu si fiica ei, sara (2) jpg
anisia gafton (2) jpg
daniel buzdugan (1) jpg
cabral instagram jpg
bruno kramm jpg
image
image