Simona Trașcă a făcut menajerie în casa logodnicului cântăreț, de la Baia Mare! „Sunt mama la porumbei. A promis iubi că-mi ia zece pisici”
Simona Trașcă este mare iubitoare de animale. Dacă nu a putut încă să-și ia pisica cu ea la Baia Mare, blonda a început să crească porumbei pe balconului logodnicului său cântăreț Marian Buzilă, la care s-a mutat.
















Pisicile sunt viața ei, iar acum adoră porumbeii! Simona Trașcă este una dintre vedetele mari iubitoare de animale din show-biz. Înainte să-l găsească pe cântărețul Marian Buzilă, de care s-a îndrăgostit la prima vedere, blonda era nedespărțită de pisica ei, Suzi, cu care dormea în pat.
Simona Trașcă crește porumbei pe balconul logodnicului Marian Buzilă
Cum nu a putut să ia pisica cu ea atunci când s-a mutat cu logodnicul Marian Buzilă la Baia Mare, Simona a prins drag de o familie de porumbei, pe care-i crește pe balcon. Blonda ne-a trimis și fotografii în exclusivitate cu doi pui de porumbei, care tocmai care au văzut lumina zilei recent.
„La Baia Mare, pisici încă nu am. O am pe Suzi la București, care e prințesa casei și care a rămas cu mama.
La Baia Mare, anul acesta am avut șase porumbei în total. Și-au făcut cuib în balcon. Am plâns ca să nu le strice iubi cuibul, pentru că făceau foarte mare mizerie. Am plâns până l-am înduplecat. Am avut patru pui. Mi-a și zis Marian: << Hai, iubi, că anul acesta am produs patru porumbei>>.
Eu aș fi vrut șase, și, ce să vezi, a doua zi când am ieșit pe balcon am mai văzut două ouă de porumbei într-un colț. Sunt mama la porumbei în Baia Mare! Cum mă văd vin toți grămadă că eu le dau de mâncare. Sunt și eu niște suflete!”, a declarat Simona Trașcă, în exclusivitate pentru Click!
Trașcă: „Mi-a promis iubi că-mi ia 10 pisici când ne mutăm la casă”
Dacă acum trebuie să se mulțumească doar cu porumbeii, în viitor cei doi îndrăgostiți se vor muta la casă unde blonda va putea să aibă câte pisici îi dorește inimioara.
„Mi-a promis iubi că o să mă lase să-mi iau zece pisici de pe stradă, doi câini și porumbei, și de toate. Dar, momentan nu avem curte, visăm și noi să ne luăm o casă.
Iubi s-a obișnuit cu mine. A zis că dacă tot îmi plac atât de mult animalele, mă lasă în pace să am câte vreau”, a mai spus blonda, pentru Click!
Simona Trașcă și-a găsit jumătatea când se aștepta mai puțin. Cântărețul Marian Buzilă a cucerit-o din prima, cum s-ar spune, și a cerut-o de soție la începutul lunii iunie, într-o vacanță romantică petrecută în Hurghada (Egipt).






























