Solista Ornela Pasăre e bombă sexy în vacanţă
Ornela Pasăre (35 de ani) e una dintre cele mai frumoase soliste din industria folclorului românesc. Artista cu chip de păpuşă are un bust de infarct şi o siluetă de viespe, pe care şi le-a etalat, în toată splendoarea, în vacanţa din Grecia, unde a îmbrăcat o rochiţă obraznic de scurtă. Ea ne-a dezvăluit micile trucuri cu ajutorul cărora reuşeşte să fenteze trecerea timpului.
Ornela Pasăre a fost în centrul atenţiei, zilele trecute, la petrecerea aniversară a colegei sale de breaslă, Claudia Ghiţulescu. Ea recunoaşte că face sacrificii pentru a rămâne în topul celor mai sexy vedete din show-biz: „Am 58 de kilograme, dar vreau să mai slăbesc. Încerc să mă menţin, am renunţat la dulciuri şi pâine. Am un cocktail pe care îl fac o dată la câteva luni şi beau 14 zile pe lună. Acesta conţine grepfruit, oţet, scorţişoară şi miere. Sincer, gustul nu este cine ştie ce, dar merită. Eu îl beau dimineaţa, cam un pahar. Este cam greţos, dar poţi să bei toată ziua din el”, ne-a mai spus artista.
În timpul liber, Ornela predă cursuri de muzică populară pentru copiii talentaţi: ”Muzica îmi ocupă mult timp şi sunt pe drumuri având înregistrări de piese noi, filmări de videoclipuri şi concerte”, ne-a mai zis îndrăgita interpretă, care a dansat aproape toată seara la petrecerea Claudiei, alături de ceilalţi invitaţi. Cântăreaţa susţine că mama ei a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru muzica populară. „Eu de micuţă cânt, mama mă însoţea la Şcoala Populară de Artă. M-a ajutat foarte mult să-mi îndeplinesc visul, fiind important ca părinţii să-i ajute pe copii să se afirme, să nu se piardă. Mama este şi ea talentată, dar este foarte emotivă şi nu poate cânta pe scenă. Mulţumesc bunului Dumnezeu că-mi dă putere. Atunci când faci ceea ce-ţi place şi faci din suflet nimic nu ţi se pare greu”, ne-a mai mărturisit solista, care şi-a postat pe conturile sociale poze de infarct din vacanţa petrecută în Grecia având, de departe, unul dintre cele mai apetisante decolteuri din lumea muzicii populare.