Sore, petrecere pentru bebeluşul din burtică!
Sore Mihalache a avut emoţii mari la început de săptămână. Blondina, însărcinată în şapte luni, urmează să aducă pe lume o fetiţă, însă până la marea întâlnire ea a dat o primă petrecere pentru bebeluşul ei nenăscut.
Prietenele au răspuns invitaţiei şi au venit încărcate cu daruri preţioase pentru mămică. Sore (26 de ani) a organizat totul într-un apartament al unei vile cochete, unde şi-a aşteptat invitaţii cu prăjituri şi şampanie. Astfel de petreceri, denumite "baby shower" sunt frecvente în America, însă în ultima vreme au devenit nelipsite printre viitoarele mămici vedetă şi de la noi.
Pentru a sărbători apropierea naşterii unui copil, mămicile organizează o astfel de petrecere, în cadrul căreia graviduţa primeşte cadouri în numele viitorului bebeluş. Aşa s-a întâmplat şi cu Sore care a plecat acasă cu multe daruri pentru fetiţa ei, pe care o va boteza Erin.
Antonia a fost cea care a dat tonul unor astfel de petreceri în România. În iarna lui 2014, artista făcea un chef pentru Dominic, cu doar zece zile înainte ca el să vină pe lume. La "babyshower" a fost invitată atunci şi Sore, care se pare că s-a inspirat de la iubita lui Alex Velea.