Speak, confesiune muzicală emoţionantă: „Îmi pare rău”

Ultima actualizare:
Cel mai recent single al lui Speak
Cel mai recent single al lui Speak

HaHaHa Production și Cat Music prezintă „Îmi pare rău" - cel mai recent single al lui Speak, lansat alături de Alex Velea si DOC. „Îmi pare rău" ia forma unei confesiuni muzicale, în care artistul își exprimă regretul pentru faptul că nu a fost tot timpul prezent alături de oamenii cei mai însemnați din viața sa și a ajuns sa piarda momente pe care nu le mai poate retrăi.

Cu toții ajungem la un punct în care conștientizăm că, în goana nebună a vieții de zi cu zi, în care punem pe primul plan cariera, banii și grijile imediate, am uitat de ceea ce este cu adevărat important: familia, prietenii și persoana iubită. E momentul în care ne întoarcem sufletul și privirea către cei mai importanți oameni din viața noastră și ne cerem iertare.

„Vreau să le mulțumesc tuturor persoanelor apropiate, familei,prietenilor și iubitei mele pentru că mă suportă în fiecare zi și pentru că mă iubesc așa cum sunt, chiar dacă de multe ori fac greșeli. Să îți ceri iertare când greșești este, după părerea mea, un lucru constructiv și responsabil," spune Speak.


    Cel mai recent single al lui Speak
Cel mai recent single al lui Speak

Speak ne transmite faptul că nu trebuie să luăm acest gest ca pe un act de slăbiciune. A cere iertare este, dimpotrivă, un act de curaj care ne ajută să ne eliberăm de toate emoțiile negative și să ne continuăm drumul împăcați. Acest schimb de energie dintre artist și public l-a inspirat pe Speak încă de la început, în 2010, cand s-a decis să pornească propriul proiect, lansând cateva remixuri care s-au bucurat de succes, iar cu ajutorul HaHaHa Production își transformă pasiunea pentru muzică într-un job full time.

De-a lungul timpului, artistul a lansat mai multe single-uri pline de inspirație: "Pradă de război", în colaborare cu Brighi si Cabron, urmat de "Beat dimineața" și "Căutător de fericire", alături de Pavel Bartoș, in 2013. În februarie 2014 a urmat hit-ul "Lasă-mă-mi place", lansat împreună cu Raluka și DOC, care a strâns peste 8 milioane de vizualizări pe Youtube, urmat de imnul „A lu' Mamaia", in colaborare cu Delia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net