Statuia care a stârnit controverse în Bușteni. „Poate că am greșit, noi am vrut să facem ceva pe placul turiștilor”
Statuia amplasată recent în fața unui hotel din Bușteni a stârnit numeroase reacții din partea turiștilor și localnicilor, mulți remarcând asemănarea cu stilul și imaginea lui Dorian Popa. Lucrarea reprezintă un culturist din bronz, îmbrăcat doar cu un slip și accesorizat cu ochelari de soare și un lanț masiv, într-o postură specifică competițiilor de bodybuilding, detaliu care a atras imediat atenția trecătorilor.

Mesajul pe care își dorește statuia să îl transmită
Cu o înălțime de peste doi metri și o greutate de aproape 200 de kilograme, statuia a devenit rapid un punct de atracție pentru unii vizitatori, în timp ce alții o consideră nepotrivită pentru zona în care a fost amplasată. Opera, realizată de un artizan din Azuga și evaluată la aproximativ 5.000 de euro, a fost instalată în fața unui hotel de trei stele situat într-o zonă intens circulată, potrivit publicației Adevărul.
Administratorul hotelului spune că lucrarea a fost comandată pentru a transmite un mesaj de mișcare, optimism și turism activ, într-un moment dificil pentru industria locală, încercând să ofere un element vizual care să atragă atenția și să anime zona.
Turiștii și locuitorii, revoltați
Reacțiile stârnite de statuia din Bușteni au continuat să se amplifice, iar explicațiile oferite de hotel nu au reușit să calmeze spiritele. Mulți turiști sunt convinși că lucrarea ar fi inspirată de vedete precum Dorian Popa sau Alex Velea, în timp ce alții au catalogat-o drept „un bărbat hidos” sau chiar „Satana”. Au apărut și reacții ironice, unii glumind că statuia ar reprezenta „un Leonardo da Vinci în perioada timpurie”.
Controversa a atras și atenția autorităților, care suspectează că statuia a fost instalată fără autorizațiile necesare pentru o astfel de intervenție pe domeniul public. Reprezentanții hotelului spun însă că nu vor aștepta decizia primăriei și că intenționează să o mute din fața clădirii.
Administratorii au transmis că statuia va fi demontată în următoarele zile și relocată în curtea hotelului, unde vizitatorii vor putea în continuare să o fotografieze.
„Vom da statuia jos zilele următoare. Poate că am greșit, noi am vrut să facem ceva pe placul turiștilor (…) ar trebui să se rețină că noi facem ceva ca lucrurile să se miște în Azuga, Predeal și Bușteni. Culturistul cu lanț gros va fi mutat în curtea hotelului, iar doritorii de fotografii cu acest colos vor putea intra acolo pentru fotografii”, au declarat aceștia, citați de cotidianul.ro.

































