Stela Popescu are și acum curaj să își arate sânii
Diva tot divă rămâne și la 30 de ani, și la 81. Stela Popescu e un etalon de eleganță și de frumusețe, iar aparițiile ei îndrăznețe ne demonstrează că viața unei femei nu se încheie odată cu pensionarea.
Îndrăgita Stela Popescu are 81 de ani dar este foarte activă în carieră. La TV o vedem mereu în reclamele la celebra farmacie, iar la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” are apariții pe bandă rulantă. Un spectacol cu priză la public este “Piei, drace!”, în care Stela joacă alături de Alexandru Arșinel, Vasile Muraru și Valentina Fătu. De muzică se ocupă Oana Sârbu, Adrian Enache și Mirela Boureanu Vaida, așa că succesul e garantat. Deunăzi, Oana Sârbu ne-a arătat pe Facebook în ce formă bună se află colega ei, veterana Stela Popescu, care s-a lăsat fotografiată cu un decolteu spectaculos la vedere. Dar nu e prima dată când Stela are apariții de senzație.
Încă din tinerețe ne-a obișnuit să-și etaleze picioarele superbe, iar în capodopera “Nea Mărin Miliardar” a apărut în costum de baie, în toată splendoarea. La recentele gale ale Premiilor Gopo, Stela Popescu a fost lăudată pentru ținutele deosebite, dar și pentru gleznele de gazelă pe care le-a afișat în pantofi cu toc.
Actrița a făcut de curând și câteva declarații curajoase, legate de sex. „Sexul este foarte important, dar trebuie tratat cu seriozitate. Sexul este vital. E absolut vital. Poate că există şi o potrivire sau nepotrivire naturală. Sunt oameni care nu s-au înşelat toată viaţa. Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, cu mare grijă. Există porniri în viaţă când nu te mai poţi stăpâni. Este o stare absolut înnebunitoare. Asta nu se întâmplă des, ci foarte rar. M-am simţit vinovată apoi. Şi acum mă mai gândesc. Am crezut că nu pot să mă mai pun pe picioare o vreme după moartea lui Puiu (n.r. soțul Puiu Maximilian )" a declarat Stela Popescu la "Xtra Night Show".