Surpriză! Cu el se iubește superba actriță Victoria Răileanu: „E încă îndrăgostită”

Victoria Răileanu, alias „Micky” din serialul „Vlad”, a trăit o experiență dureroasă în urma divorțului și s-a văzut nevoită să apeleze inclusiv la psiholog. Iată că trei ani mai târziu poate spune, într-un final, că este fericită, lucru pe care l-a și făcut recent, în mediul online!

Victoria Răileanu este una dintre cele mai discrete vedete din România, motiv pentru care cu greu se află detalii despre viața sa personală. Spre exemplu, divorțul dintre ea și Conrad Mericoffer a fost anunțat la un an după ce se produsese deja. Putem observa cum acest an este, de fapt, un pattern pentru vedetă, care și acum a făcut un anunț important, la un an după ce s-a întâmplat.

Pe același subiect mai avem și:  Actrița Victoria Răileanu, despre depresia după divorțul de Conrad Mericoffer: "Am avut o cădere îngrozitor de mare”

Este vorba despre iubitul ei, căci Victoria Răileanu și-a oficializat, într-un final, relația cu bărbatul care i-a căpătat încrederea și a ajutat-o să iubească din nou. Adrian și frumoasa actriță sunt împreună de un an și câteva luni, iar prima lor întâlnire a fost una cu peripeții, după cum a povestit chiar Vicky Răileanu, pe contul său de Instagram.

Vicky Răileanu și Adrian își trăiesc relația departe de ochii curioșilor. Cum s-au cunoscut?

Se pare că Victoria Răileanu și noul său iubit, Adrian, au o mare pasiune în comun: drumețiile în natură. Prima întâlnire a fost pe placul amândurora, căci au făcut ceea ce iubesc mai mult și iată că a fost de bun augur. La un an și două luni după prima interacțiune pe care au avut-o locuiesc deja împreună, iar actrița se declară îndrăgostită peste măsură.

Credem că te-ar mai putea interesa: În ce seriale şi filme au mai jucat actorii din “Vlad”. Ce mult s-au schimbat!

„First date - nicio așteptare nici de la el, nici de la ea. 3 sticle de apa plată mai târziu ea îi complimentează adidașii. El, instant, îi complimentează ochii. Ea roșește. 7 ore mai târziu ea își spune “da, drăguț! Dacă e și puțin nebun, e perfect.” Little did she know că tipul are doza perfectă de nebunie. D’aia sănătoasă.

Un an și două luni mai târziu se ceartă pe tablou sau print în casă. Nu pot rămâne supărați unul pe altul. “Nu mai punem nimic!! Dă-le-ncolo de tablouri și printuri.”

Un an și două luni mai târziu e încă îndrăgostită și nu-i e rușine”, a scris Victoria Răileanu, pe rețelele de socializare, unde a publicat și prima imagine cu bărbatul care a reușit să o facă fericită.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
George Constantin
catherine o hara captura video jpg
banner Anca Turcasiu png
image png
BeFunky collage (19) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net